S-a înălţat Domnul în slavă la Ceruri. Cum S-a înălţat Acela care, Dumnezeu fiind, este pretutindeni şi pe toate le plineşte?! Şi-a înălţat natura omenească. Este omul din El, cel pe care l-a înălţat la Ceruri.
Domnul S-a înălţat şi S-a aşezat de-a dreapta Tatălui şi a lui Dumnezeu. Cum S-a aşezat de-a dreapta lui Dumnezeu Cel care petrece de-a pururi nedespărţit împreună cu El, într-o singură cârmuire şi şade pe acelaşi pristol? Este firea omenească cea pe care a aşezat-o de-a dreapta lui Dumnezeu, este omul din El, cel pe care l-a adus la împreună-împărăţirea cu Dumnezeu, la stăpânirea proniatoare peste toate cele văzute şi nevăzute.
Aşa s-a împlinit binevoirea lui Dumnezeu întru noi. Fiul lui Dumnezeu, coborât pe pământ, l-a urcat pe om pe umerii Săi, ca pe o oaie pierdută, şi l-a adus Tatălui Său. Să slăvim bunătatea şi înţelepciunea iubitorului de oameni Dumnezeu. Nu ne-a părăsit şi nu ne-a lăsat pradă nenorocirii noastre, ci a ruşinat viclenia vrăjmaşului şi, îndumnezeind în El fiinţa noastră, ne-a dăruit în chip mântuitor lucrul prin care fuseserăm la început amăgiţi, spre nenorocirea noastră.
Aşadar, să ne scuturăm acum, fraţilor, de şubrezenia gândurilor noastre şi, suindu-ne cu mintea la Cer, să stăm în faţa pristolului lui Dumnezeu, la picioarele firii omeneşti slăvite în Domnul, şi să o contemplăm spre învăţătura noastră.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa lăuntrică, Editura Sophia, 2011, pp. 199-200)
Comentarii