Să mori de râs, nu alta! Le-a zis-o! Un jurnalist (Adrian Zăbavă) care se crede competent să evalueze personalităţile noastre ajunge la concluzia bizară că nu avem mari politicieni, oameni de stat de anvergură naţională + mondială, iar eu, făcând un tur de orizont al presei şi al televiziunilor, nu mai pot de râs: oriunde te-ai învârti, orişicât te-ai preface că nu vezi, nu se poate să nu te împiedici de mari şi forţoşi politicieni, atât de grozavi, încât vreo câţiva, nu puţini, au băgat şi bagă capul în poză cu Donald Trump şi Vladimir Putin, cu Erdogan şi Xi Jinping… Gândiţi-vă numai la Victor Ponta şi Liviu Dragnea care şi-au cheltuit o avere(!) pentru a demonstra cât de mult a pierdut ţărişoara noastră că nu i-a mai ţinut la butoane. La toate butoanele, nu numai la unul!
Nenorocirea e alta: judecându-i după fapte, adică ce au făcut ei pentru ţara şi neamul lor, nu reuşesc să găsesc decât cariere de şmecheri făloşi, nicidecum eforturi, strategíi, proiecte politice măreţe pentru noi: cu mici excepţii, toţi sunt produsul scandalurilor publice. Traian Băsescu, dat de mulţi analişti ca primul exemplu de mare personalitate, şi-a construit cariera tratându-şi adversarii cu un cap în gură, iar apoi cu Justiţia. (Lasă că nici adversarii săi nu erau uşă de biserică – 4 case + ouăle, doctorate plagiate, spa-ul şi banii lui SOV, patriotul Vadim ameninţându-şi duşmanii cu kalashnikovul pe stadioane, apoi insula Belina) Ca să nu mai zic nimic de whisky şi vestala nurlie Elena a II-a. Nici de „tonomatele” din presă probozite pe înserat de „matroz”.
Următorul clasat este şamanul Călin Georgescu, preş.-ul Ancăi Alexandrescu, cel ridicat din cotloanele TikTok-ului cu voturile PSD şi PNL, că altfel zăcea la fundul grămezii. Şaman, adică un fel de vrăjitor cu capul în nori, hrănit probabil cu ciuperci halucinogene care îşi apropie masele populare funcţional analfabete şi slabe de virtute şi de înger cu gesturi şi mimici ancestral-bogomilice inspirate atât de Satan cât şi de un sf. Duh propriu, cu susţineri primitive precum Pământul plat, industria calului (nepotcovit) şi revenirea la riturile dacilor lui Zamolxe şi Deceneu, ale strămoşilor geţi „fondatori” ai Romei antice şi ai limbii latine (nu ştiu care daco-get, azi protocronist, i-a inventat sintaxa savantă, unică şi perfectă, deşi nu ştia să scrie), că-ţi crapă şi obrazul de ruşine ca absolvent de şapte clase primare. Cât despre strategíi şi proiecte de ţară, mai bine s-o lăsăm baltă – nema („nu am” – în limba lui Putin).
La rând vine „fratele Simion”, fostul şef al galeriei ultraşilor, obişnuit cu – şi creator al turbulenţelor şi al violenţelor la meciurile de fotbal, cel ce a pornit ca înfocat slujitor al Unirii cu Republica Moldova, (mai ţineţi minte „Moldova e România!”?) în dosul căreia s-a descoperit o făcătură putinistă numai bună să le scoată din cap moldovenilor dorinţa de unire. Tocmai de aceea a şi fost expulzat nu numai din ţara-soră de peste Prut, ci şi din Ucraina.
Însă consolidarea figurii de şmecher baştan a venit după ani de circ în parlamentul României şi a unor ziceri porcoase rămase în subsolul cu discursuri porno-politice. Nu e de ici-colea nici colecţia de personaje rusofile din rândul foştilor securişti şi activişti de partid comunist adunată în jurul său, patrioţi de factură kominternistă pe care nu-i mai cităm ca să nu se creadă mari scule. A nu se uita nici încercările disperate de a se gudura dând din coadă pe lângă liderul MAGA şi a apărea alături de urieşenia „stăpânului mondial”.
Ultimul răcnet al personajelor tari vine de la Diana Iovanovici-Şoşoacă, singura care se ia peste picior, susţinând că justiţiarii vor avea nevoie de macara „spre a o ridica” încă de la aeroport ori de la domiciliu. Este voievoada făcătoare de „dreptate” în timpul invaziei COVID-ului când urla dimpreună cu luptătorii SOS-işti pe sub geamurile spitalelor vinovate că vaccinează populaţia, iar antivaccinismul ei a mai adăugat câteva zeci de mii de români decedaţi – un fel de genocid. Tot „măreaţa” (la propriu) urlă împotriva fătălăilor din politica românească, dar o face din dosul tronului lui Vladimir Putin. Acum se va spovedi în faţa Justiţiei.
Să-i fie de bine ca şi nouă!

























Comentarii