> Ea va reprezenta România la Jocurile Europene Universitare 2026
Echipa de handbal masculin a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a obţinut, sâmbătă, al nouălea titlu de campioană naţională universitară, după o finală disputată în sala „Dumitru Bernicu”.
Formaţia antrenată de Răzvan Gavriloaia şi Bogdan Şoldănescu a învins Universitatea din Piteşti cu scorul de 46-24, demonstrând un joc dominant pe tot parcursul turneului găzduit la Suceava.
La finalul competiţiei, Dragoş Podovei (USV Suceava) a fost desemnat cel mai bun portar, Eduard Rusu (USV Suceava) – cel mai bun marcator, iar Alexandru Ilisei (Universitatea din Piteşti) a primit titlul de cel mai tehnic jucător.
Lotul campioanei a fost alcătuit din: Dragoş Podovei, Răzvan Rîpă, Alexandru Bologa, Emanuel Şerban, Cosmin Lupu, Eduard Rusu, Cătălin Zariţchi, Teodor Ilucă, Codrin Radu, Claudiu Lazurcă, Bogdan Niculaie, Codrin Dascălu, Andrei Bruj şi Sorin Grigore. Antrenori: Răzvan Gavriloaia şi Bogdan Şoldănescu; kinetoterapeut: Octavian Andreica.
Prin acest succes, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi-a asigurat dreptul de a reprezenta România la Jocurile Europene Universitare 2026, care se vor desfăşura la Salerno, Italia, în perioada 18 iulie – 1 august 2026.
Echipa suceveană are deja un palmares impresionant pe plan european: patru titluri continentale cucerite în 2017 la Malaga, 2022 la Lodz, 2023 la Podgorica şi 2024 la Debreţin. Anul trecut, în 2025, formaţia a obţinut medalia de argint la Campionatul European Universitar din Portugalia (Covilhă), pierzând finala în prelungiri.
Antrenorul secund Bogdan Şoldănescu a declarat după finală: „Ne doream foarte mult să câştigăm această competiţie pentru a ajunge din nou la Campionatul European, unde cred că avem de luat o revanşă după finala pierdută anul trecut în prelungiri. Au fost patru meciuri în două zile, destul de solicitante, chiar dacă scorurile de pe tabelă nu au arătat neapărat asta. Mă bucur pentru băieţi că au dat dovadă de profesionalism, au respectat adversarii şi au jucat toate meciurile la maximum. Suntem bucuroşi că am terminat competiţia sănătoşi şi că medaliile de aur rămân la Suceava”.
Campionatul Naţional Universitar de handbal masculin a reunit la Suceava opt echipe universitare: Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti – Centrul Universitar Piteşti, Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, UNEFS Bucureşti, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi.
Competiţia a fost organizată de Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar, în parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (prin Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport), Liceul cu Program Sportiv, Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”, Şcoala Gimnazială „Miron Costin”, Federaţia Română de Handbal şi CSU Suceava, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.
Succesul de sâmbătă consolidează poziţia Universităţii „Ştefan cel Mare” ca unul dintre cele mai puternice centre universitare de handbal din România şi confirmă tradiţia de excelenţă a echipei sucevene atât pe plan naţional, cât şi european.
Locul trei a revenit celor de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi, care au trecut cu scorul de 39-23 de UNEFS Bucureşti.
Până să ajungă să dispute finala de sâmbătă, echipele universităţilor din Suceava şi Piteşti au disputat vineri, 17 aprilie, partide în grupe, încheiate cu următoarele rezultate:
Grupa A
Etapa 1 – sala LPS
Braşov – Construcţii 23-28
USV Suceava – Iaşi 36-20
Etapa 2 – sala LPS
Iaşi – Construcţii 27-16
USV Suceava – Braşov 52-19
Etapa 3 – sala „Miron Costin”
Iaşi – Braşov 29-14
USV Suceava – Construcţii 29-16
Grupa B
Etapa 1
UNEFS – Bacău 25-18
Piteşti – Galaţi 26-31
Etapa 2
Galaţi – Bacău 23-23
Piteşti – UNEFS 36-22
Etapa 3
Galaţi – UNEFS 23-25
Piteşti – Bacău 27-18
(N.B., ADI PÎRGARU)






























Comentarii