Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Larisa Blanari, a anunţat că prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1014 din 9 aprilie, au fost aprobate cinci noi structuri clinice în cadrul unităţii medicale.
Aflăm că această decizie reprezintă un pas important în consolidarea parteneriatului cu Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi în creşterea calităţii actului medical prin integrarea activităţii de asistenţă medicală cu învăţământul universitar şi cercetarea.
Astfel, au dobândit statut de secţii clinice următoarele structuri:
Secţia ORL, Secţia Boli Infecţioase, Compartimentul Dermatovenerologie, Secţia Medicină Internă, Secţia Neurologie.
Transformarea a fost posibilă pe baza solicitărilor comune ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava şi ale Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, fundamentată pe Hotărârea Senatului USV nr. 196/2025 şi pe avizul favorabil al Ministerului Educaţiei. Procesul a beneficiat, de asemenea, de susţinerea Consiliului Judeţean Suceava, care a aprobat modificarea structurii organizatorice prin Hotărârea nr. 217/2025.
„Dobândirea statutului clinic pentru aceste secţii confirmă îndeplinirea condiţiilor necesare pentru desfăşurarea activităţilor de învăţământ medical universitar şi postuniversitar. Această evoluţie va permite o integrare mai bună a activităţii de cercetare cu asistenţa medicală, oferind viitorilor medici o bază de pregătire solidă” a declarat Larisa Blanari.
Prin această reorganizare, Spitalul Judeţean Suceava consolidează rolul de centru medical-academic regional, contribuind la formarea noii generaţii de medici direct în cadrul unităţii, în strânsă legătură cu Facultatea de Medicină şi Ştiinţe Biologice a Universităţii „Ştefan cel Mare”.
Noile secţii clinice vor facilita atât pregătirea studenţilor şi rezidenţilor, cât şi dezvoltarea proiectelor de cercetare medicală, în beneficiul pacienţilor din judeţul Suceava şi din regiune. (N.B.)























Comentarii