Administrator de firmă din Frasin şi un angajat, reţinuţi într-un dosar complex de infracţiuni la regimul silvic

Poliţiştii Serviciului Ordine Publică – Biroul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, sub coordonarea unui procuror din Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, au reţinut, luni, pentru 24 de ore, doi bărbaţi bănuiţi de comiterea unui lanţ infracţional complex la regimul silvic.

Este vorba despre un bărbat de 48 de ani, din comuna Vama, administrator al unei societăţi economice din oraşul Frasin, SC Trans Luky SRL, şi un bărbat de 38 de ani, din oraşul Frasin, angajat al aceleiaşi firme. Cei doi au fost încarceraţi într-un centru de reţinere şi arestare preventivă.

Conform probelor administrate până în prezent, cei doi ar fi organizat şi executat cel puţin 47 de transporturi ilegale de aproximativ 1.000 mc de material lemnos, în valoare de circa 100.000 de euro, precum şi depozitarea fără documente legale a încă aproximativ 2.500 mc de lemn, evaluat la peste 100.000 de euro. Activitatea infracţională ar fi fost facilitată şi prin săvârşirea unor infracţiuni de fals informatic.

Cercetările vizează în principal următoarele infracţiuni prevăzute de noul Cod silvic (Legea 331/2024): transportul materialelor lemnoase neînsoţite de aviz sau fără provenienţă legală, în volum peste 20,1 mc; introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice în sistemul silvic; deţinerea în depozite a unui volum de lemn pentru care diferenţa dintre stocul fizic şi cel scriptic depăşeşte 20% (minim 10 mc).

Marţi, 24 martie, cele două persoane au fost prezentate instanţei competente de către procuror, cu propunere de arestare preventivă.

Ancheta continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi identificarea eventualelor alte persoane implicate. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI