14 contracte semnate, de aproape 3 milioane de euro, pentru echipamente de ultimă generaţie pentru Ambulatoriul Spitalului Judeţean Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a semnat recent primele 14 contracte pentru achiziţionarea de echipamente medicale moderne destinate Ambulatoriului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Valoarea totală a acestor achiziţii se apropie de 3 milioane de euro, iar săptămâna viitoare vor fi semnate încă nouă contracte, finalizând astfel una dintre cele mai importante investiţii realizate în ultimul an în cea mai mare unitate sanitară a judeţului.

Proiectul, finanţat prin fonduri europene şi gestionat de Consiliul Judeţean Suceava, are o valoare totală de aproape 14,9 milioane de lei şi va aduce dotări esenţiale care vor îmbunătăţi semnificativ calitatea şi precizia serviciilor medicale oferite sucevenilor. Echipamentele vor intra în dotarea laboratorului de biologie moleculară, a laboratorului de radiologie şi imagistică medicală, precum şi a cabinetelor de neurologie, cardiologie, obstetrică-ginecologie, genetică medicală şi ortopedie pediatrică.

Aflăm că printre dotările cele mai importante se numără: un computer tomograf nou, care va permite diagnostic rapid şi extrem de precis; ecografe moderne de ultimă generaţie pentru specialităţile cardiologie, ginecologie şi neurologie; analizoare performante pentru microbiologie şi genetică, capabile să identifice rapid infecţiile şi să permită alegerea tratamentului optim; un sistem inteligent de programare a pacienţilor, menit să reducă substanţial timpii de aşteptare şi aglomeraţia din ambulatoriu.

După semnarea contractelor, următoarea etapă va fi livrarea şi punerea în funcţiune a echipamentelor, astfel încât noile dotări să devină operaţionale cât mai curând.

Am fost informaţi că această investiţie se înscrie într-un demers mai amplu de modernizare a infrastructurii medicale a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Suceava. În ultimul an şi jumătate, unitatea a beneficiat de investiţii totale de peste 10 milioane de euro, atrase prin proiecte cu finanţare europeană, care au vizat atât dotarea cu aparatură, cât şi îmbunătăţirea condiţiilor de tratament pentru pacienţi.

„Ducem la capăt una dintre cele mai importante investiţii din ultimul an în cea mai mare unitate medicală din judeţ. Aceste echipamente înseamnă servicii medicale mai bune, mai precise şi mai sigure pentru toţi sucevenii” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI