> Cele care au achitat deja integral sumele datorate vor face o cerere pentru a-şi recupera banii sau îi pot lăsa în vederea compensării cu impozitele care vor trebui plătite în 2027
Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 9 din 2026, persoanele cu încadrare în grad de handicap accentuat beneficiază de reducere de 25% a obligaţiilor fiscale pentru locuinţa de domiciliu, terenuri şi autoturisme, în timp ce în cazul persoanelor cu grad de handicap grav diminuarea este de 50%.
Anunţul a fost făcut de Alexandru Covaşă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Suceava, care subliniază că, la finalul anului 2025, contribuabilii respectivi figurau în evidenţele primăriei cu certificate valabile de încadrare în grad cu handicap accentuat, respectiv grad de handicap grav, reducerea de taxe şi impozite se acordă pe toată durata anului fiscal 2026. În cazul persoanelor cu handicap care nu au fost în evidenţă până la data actuală, reducerea se va aplica începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii certificatului de încadrare într-unul din cele două grade.
În urma consultării datelor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în municipiul Suceava există 3.291 de persoane care pot beneficia de reducerea impozitului şi taxelor pe clădiri, terenuri şi autoturisme.
O altă noutate se referă la clădirile cu vechime între 50 de ani şi 100 de ani, inclusiv anul în curs, care se operează în baza de date şi care vor avea o reducere de 15% pentru tot anul fiscal. La clădirile care au o vechime mai mare de 100 de ani se aplică o bonificaţie de 25%. Astfel, până pe 31 martie, contribuabilii pot să depună rapoartele de evaluare pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 5 ani, în aşa fel încât să beneficieze de un impozit mai mic.
„În toate cazurile persoanelor din categoriile amintite, care au achitat deja integral sumele datorate, acestea pot face o cerere pentru a-şi recupera banii sau pot compensa diferenţele achitate în avans cu plăţile viitoare către administraţia locală” a precizat Alexandru Covaşă.
























Comentarii