de C. Morariu
Motto: „Bucovinenii şi-au scris singuri istoria lor, n-au trebuinţă să le-o scrie străinii sau şi românii, care n-au trăit-o direct” (M. Iacobescu)
Scrisoarea blândului şi harnicului părinte C. Morariu, din „Viaţa Românească” (An I, vol. II, nr. 2/1906) e intitulată „Părţi din istoria românilor bucovineni”.
Publicându-i, în 1998, Cursul vieţii mele. Memorii1 aflam şi meditam la o mărturisire scrisă de acest mult prea pasionat şi angajat slujitor al credinţei strămoşeşti a neamului: „…noi, românii din Bucovina, nu cunoaştem mai de fel istoria trecutului nostru, de peste un secol, de când ne aflăm sub Imperiul Austriei. Aceasta e cauza multor nedumeriri pripăşiri pe întuneric”.2
Scriind la „Viaţa Românească” în 1906, el îşi începe corespondenţa astfel: „Încă pe când eram elev seminarial, mergând pe stradele Cernăuţiului, văzând inscripţiile de pe la instituţiile de creştere publică – scrise în germană (Şcoala agronomică) etc., doream atât de mult să ştiu: ce folos ne aduc acele institute nouă, românilor, câţi copii de ai noştri le cercetează etc… şi nimic nu citeam mai cu dor decât fragmentele istorice despre tristul nostru trecut, ca bunăoară prelegerea despre fondul religionar bucovinean, de unchiul Samoil (Silvestru) Morariu, publicată în «Călindarul» din 1874, câteva date statistice şi istorice din Bucovina, de T.V. Ştefanelli publicate în «calindarul bucovinean» din anul 1876 şi în «Convorbiri literare», din 1881, ceva despre mersul şi dezvoltarea culturii teologice şi clericale în Bucovina, de răposatul profesor universitar Isidor cavaler de Onciul în «Candela» din 1883. (…)
De la 1886, distinsul nostru scriitor şi colaborator la «Revista Politică», T.V. Ştefanelli, îmi cerea să-i fac rost de la Consistoriul B.O.R. de «istoricul Şcolii reale din Cernăuţi, pe care Dr. Rott, propusese s-o prefacă în şcoală reală de stat» şi «cauzele care m-au făcut să scriu de la 1889» au fost o gazetă pentru ţăranii ruteni din Bucovina, care scria, negru pe alb, că «ţara aceasta a fost smulsă de la Galiţia în 1340 şi în 1352 – după zicala populară «unde-i hoit, acolo se adună şi corbii» – au intrat în Bucovina şi volohii sau românii din Maramureş, în frunte cu voievodul lor slav, Bogdan Dragoş, aşezându-se în satul bucovinean Volovăţ. Aici Dragoş şi-a făcut curţi şi biserică şi a început a domni nu numai asupra volohilor săi, ci şi asupra poporului rutean din Bucovina. Mai târziu a luat asupra sa şi învecinata ţară a Moldovei, înfiinţând, astfel, primul voievodat bucovinean-moldovean. Domnitorii şi boierii volohi au introdus apoi multe datini, care le-au stricat rutenilor bucovineni foarte mult şi de care nu se pot descotorosi şi nici astăzi»”.
„Vedeţi, d-lor istorici români din Bucovina, cum scriu istoricii ruteni istoria patriei lor dezlipită de Galiţia pentru mojicii ruteni? Vă place? Dar mujicii români ce istorie a Bucovinei cunosc ei…?” (…)
Ocazia ce m-a împins să scriu şi ceva istorie română bucovineană este următoarea:
În anul 1887, comanda militară din Cernăuţi (…) mi-a adus un plic închis (…) semnat de un căpitan, Heinrich Himmel – în care-mi cerea să-i răspund la un chestionar ce privea „date antropologice şi etnografice relative la locuitorii Bucovinei”. Eu am spus că nu pot lucra la chestionarul amintit (…).
Unchiul meu (Silvestru Morariu-Andreievici – n.n.) m-a îndemnat să scriu şi să răspund – fiindcă se culeg date pentru… «Monografia Austriei în cuvânt şi fapte» şi… străinii se îndeasă să scrie ei, în timp ce noi, localnicii, refuzăm”…
Vorbele acestea fiind poruncă, se înţelege că am trebuit să scriu (…). Eram şi secretarul Societăţii arheologice şi voiau… tezaurul nostru. Preşedinte era amicul meu Dionisie Olinschi-Olinescu (…) p. 252.
…M-am apucat de lucru din răsputeri: Schiţe culturale în Limba germană, cu scop bine calculat, le-am publicat în această limbă, căci ştiam hotărât că multe elemente române de la noi aşteaptă trezirea la viaţa naţională şi altfel nu poate fi trezit decât prin scrieri germane. Planul meu era să traduc în nemţeşte tot ce până atunci se scrisese ca istorie română bucovineană (total acolo erau numai fragmente istorice), apoi să dăm istoria tuturor şcolilor, al societăţilor şi literaturii române din Bucovina. Schiţele germane aveam de gând să le prelucrez în limba total populară, pentru popor, să mai dau poporului în aceeaşi limbă istoria lumii tălmăcită după Th. B. Welter până la Traian şi, în sfârşit, istoria Românilor.
Relativ la şcoale, unchiul Silvestru (mitropolitul Bucovinei – n.n.) mi-a pus la dispoziţie toate actele din arhiva Consistoriului B.O.R., mi-am adunat programele anuale ale diferitelor şcoli şi tot felul de ştiri private şi am adunat mulţumire de epistole prin ţară şi când credeam că mi-am strâns tot materialul, dam iarăşi de materiale noi, relativ la cutare obiect şi începeam să scriu.
Astfel, mi-am publicat schiţele în „Romänische Revue”, a dlui dr. Cornel Daicoviciu şi, de acolo, separat, în 800 de exemplare pe spesele celui mai distins amic, din Gherla, Nicolae Fechete-Negruţiu (…).
Oferind un exemplar de schiţe, unchiul meu, mitropolitul, mi-a zis cam aşa:
„Am citit cu interes schiţele tale în «Romänische Revue» şi trebuie să-ţi spun că n-ai făcut un lucru de azi pe mâine, ci ceva care va rămâne veşnic”.
Secretarea de la Consulatul rusesc din Cernăuţi, de la d-l Dimitrovici, mi-a spus că a apărut o notiţă măgulitoare ţi într-o foaie din Londra… Şi d-l dr. Cornel Daicoviciu îşi trimitea revista sa peste tot şi menţionase schiţele mele. Baronul Eudoxiu Hurmuzachi, deputatul dietei, mi-a mulţumit şi el pentru „Schiţele mele culturale”…
Mai târziu am început a publica schiţele mele şi în germană, completate cu date noi şi în foaia populară „Deşteptarea” sub titlul „Ceva din istoria Românilor bucovineni” (…). Textul a apărut şi în două broşuri sub titlul Părţi din istoria Românilor bucovineni (…).
Am apelat la „Deşteptarea” să mă completeze cineva cu publicarea istoriei Românilor pentru poporul nostru dar fără rezultat”.
(V.R., Anul I, vol. II, nr. 2/1906, p. 246-252)
MIHAI IACOBESCU
1 Mihai Iacobescu, Constantin Morariu (1854-1927). Cursul vieţii mele. Memorii, Ediţie îngrijită, prefaţată, micromonografie, glosar şi note de M. Iacobescu, Suceava, Editura Hurmuzachi, 1998
2 Constantin Morariu, vezi „Revista Politică”, Suceava, nr. 19/1899, p. 11
Comentarii