Sub incidenţa codurilor de ger

„Creştere mare” a numărului persoanelor fără adăpost cazate la Centrul social de noapte din Suceava

> În creştere sunt şi sumele decontate din bugetul local, 45.675 de lei în decembrie, pentru 21 de persoane asistate, şi 55.020 de lei, în ianuarie, pentru 35 de persoane cazate  

Primăria Municipiului Suceava va semna cu Asociaţia „Lumina lină” Suceava un contract de finanţare de 280.000 de lei, reprezentând cofinanţarea cheltuielilor de funcţionare a Centrului social de noapte şi reinserţie socială a  persoanelor fără adăpost „Sfânta Vineri”.

Potrivit unui proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local, aceasta înseamnă alocarea a sumei de 600 de lei pe lună şi beneficiar pentru un număr mediu de 25 de persoane. Iniţial, valoarea estimată a contractului, până pe 31 decembrie 2025, fusese de 180.000 de lei, modificarea prevederilor acestuia survenind înregistrării unor condiţii meteorologice severe.

„Având în vedere faptul că lunile decembrie şi ianuarie au fost cu temperaturi foarte scăzute – fiind sub incidenţa codurilor de ger – s-a înregistrat o creştere mare a numărului de beneficiari (…). Situaţie care generează şi o creştere a sumelor decontate în aceste două luni” se arată în referatul de aprobare semnat de primarul Vasile Rîmbu şi viceprimarul Daniel Ungurian. Conform referatului, în luna decembrie 2025, pentru un număr mediu de 21 de persoane asistate, „majoritatea pentru întreaga lună”, s-a cerut decontarea a 45.675 de lei. În ianuarie 2026, în medie au fost cazate 35 de persoane, estimarea decontului fiind de 55.020 de lei.

Conform proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei deliberativului municipiului Suceava, pentru intervalul 1 decembrie 2025 – 30 aprilie 2026 a acestui sezon rece, din bugetul local alocată ar urma să fie suma de 105 de lei pe lună şi beneficiar, reprezentând valoarea cheltuielilor de funcţionare a Centrului social de noapte şi reinserţie socială a persoanelor fără adăpost „Sfânta Vineri”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI