Actorii Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB) au organizat ieri un protest în faţa clădirii teatrului, faţă de aplicarea programului-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidenţa timpului de muncă. La protest urma să participe şi personalul care deserveşte scena din toate sectoarele teatrului, a transmis AGERPRES. Potrivit unui comunicat de presă, programul-pilot le-a fost adus la cunoştinţă prin circulara nr. 766/03.02.2026 – „Instrucţiuni privind organizarea unitară şi evidenţa timpului de muncă pentru personalul de execuţie din instituţiile publice de spectacol sau concert”. Atât actorii, cât şi ceilalţi angajaţi în departamentele tehnic şi producţie ale TNB protestează faţă de faptul că această circulară transformă munca de creaţie nenormată în domeniul artistic în muncă de birou şi conţine anexe prin care sunt obligaţi să raporteze zilnic, în scris, activitatea amănunţită pentru orele de lucru. „Considerăm că acest proiect ucide creativitatea în cultură şi îi transformă pe artişti în «scriitori de rapoarte zilnice», iar pe directorul artistic sau pe manager, în «raportorul» nostru, al tuturor. Munca artistului nu poate fi normată în 8 ore pe zi, munca lui nu este doar pe scenă, este şi cu sine – începând în zori şi terminându-se noaptea –, timp de 10 luni pe an, 6 zile pe săptămână, iar o oră în scenă presupune un consum emoţional greu de cuantificat”, au transmis actorii TNB, potrivit comunicatului.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii