Grebla cu G mare

Potrivit unui recent sondaj realizat de o platformă de recrutare, aprox. 40% dintre români folosesc cu toată încrederea inteligenţa cu I mare, cea zisă artificială. Atât în viaţa personală, cât şi „la birou”; sau invers. Căci nu-i limpede unde socotesc ei că ar avea mai mare nevoie de un plus de inteligenţă: în găsirea de înţelesuri la întrebări diverse care, altfel, le-ar rămâne cam fără răspuns ori în rezolvarea unor sarcini de serviciu („la birou”) despre care, în contextul unor aşa ştiri, ne-ar veni să credem că anterior le executau după (vai de!…) capul lor. Altfel, conform rezultatelor cercetării pomenite, aflăm că, în prezent, mai mult de 60% dintre angajaţi folosesc inteligenţa cu I mare „ca să afle rapid informaţii (pe care nu le cunosc? – n.n.) din domeniul în care lucrează”. Să presupunem că, într-un apropiat viitor, şi examenele de încadrare („la birou”) s.c.l. se vor da/lua tot cu IA?!
…Dar ce-i amorul de Inteligenţa Artificială? Încrederea într-o unealtă nouă, aşa cum va fi fost cândva aceea în foc, în sapă şi în greblă. „Te urmăresc lumînători / Ca soarele şi luna, / Şi peste zi de-atâtea ori / Şi noaptea totdeauna” (din M. Eminescu, „Ce e amorul?”). Cu neputinţă a fi utilizată „la birou”, grebla rămâne unealtă de folos celor care chiar ştiu a o mânui (fără să solicite Inteligenţa ca să afle cum) şi periculoasă pentru cei (pre)dispuşi să calce pe ea.