Municipiul Suceava a marcat sâmbătă, 24 ianuarie, aniversarea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române printr-un ceremonial militar şi civil organizat în Piaţa „Tricolorului”, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul a fost organizat de Garnizoana Suceava, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Judeţean Suceava, Instituţia Prefectului Suceava, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni şi Asociaţia „10 pentru Folclor”.
Programul a inclus un ceremonial militar, intonarea Imnului Naţional şi depuneri de coroane, jerbe şi buchete de flori la monumentul dedicat domnitorului Alexandru Ioan Cuza – simbol al unirii Moldovei şi Ţării Româneşti sub o singură conducere la 24 ianuarie 1859. Momentul a fost marcat de prezenţa reprezentanţilor administraţiei publice judeţene şi locale, ai structurilor din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi retragere, asociaţiilor veteranilor de război, Asociaţiei „Cultul Eroilor” filiala Suceava, precum şi ai mass-media şi societăţii civile. (N.B.)
La Suceava
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!






























Comentarii