„Activitatea decurge normal”

> Aceasta a fost concluzia prefectului Traian Andronachi, care a efectuat vineri un control-surpriză la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Suceava

Prefectul judeţului Suceava, Traian Andronachi, a efectuat vineri o vizită neanunţată la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Suceava, în cadrul unei acţiuni de monitorizare a modului în care se desfăşoară activitatea instituţiei.
Potrivit comunicatului oficial al Prefecturii Suceava, prezenţa prefectului nu a perturbat programul cu publicul, iar operaţiunile specifice – eliberarea permiselor de conducere, înmatriculări, radieri şi alte servicii – s-au desfăşurat în condiţii normale, respectând graficul stabilit.
„Activitatea serviciului este urmărită constant, astfel încât serviciile destinate populaţiei să fie asigurate în mod corespunzător” se arată în comunicatul instituţiei prefectului. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI