La data de 13 ianuarie, în jurul orei 12:41, un autoturism a fost implicat într-un accident rutier pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, în zona direcţiei spre cartierul Burdujeni.
Din primele verificări efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Suceava la faţa locului a reieşit că şoferul, un tânăr de 23 de ani, se deplasa cu un autoturism, iar pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de mers. Maşina a derapat şi a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de iluminat situat pe marginea părţii carosabile. În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni uşoare. El a fost preluat de echipajele SMURD şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, unde medicii i-au stabilit diagnosticul: contuzionat uşor prin accident rutier – rănit uşor.
Testarea cu aparatul etilometru a fost negativă.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (N.B.)
























Comentarii