Accident de muncă în Gura Humorului

Un şofer al firmei de salubritate, rănit grav după ce şi-a prins piciorul între cupă şi peretele unui container

Un angajat al SC Diasil Service SRL Suceava – societatea care asigură serviciile de salubrizare în oraş – a suferit un accident de muncă grav joi, 9 ianuarie 2026, în jurul orei 11:00, pe strada Digului din Gura Humorului.
Poliţia Oraşului Gura Humorului a fost sesizată la ora 11:45 de personalul medical al Spitalului Orăşenesc Gura Humorului, unde tânărul s-a prezentat pentru îngrijiri de urgenţă.
Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că şoferul autospecialei de salubrizare, în timpul programului de lucru, a oprit vehiculul pentru ridicarea gunoiului. Într-un moment în care autospeciala era în staţionare, bărbatul s-a urcat în partea din spate a acesteia pentru a şterge camera de supraveghere cu care este dotată maşina. Din cauza alunecării, şi-a prins piciorul stâng între cupă şi peretele containerului, suferind leziuni severe.
Victima a fost transportată de urgenţă la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale. Diagnosticul stabilit iniţial a fost traumatism prin mecanism de strivire, fractură metatarsian stâng. Ulterior, pacientul a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Suceava pentru investigaţii suplimentare şi intervenţii de specialitate.
Administratorii societăţiiDiasil Service SRL au notificat imediat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava despre incident.
Poliţia a întocmit dosar penal pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI