Un bărbat în vârstă de 70 de ani din satul Corocăieşti, comuna Vereşti, a decedat pe 27 decembrie 2025, la ora 5:50, în Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean. Poliţia a fost informată oficial de unitatea medicală pe 29 decembrie, la ora 10:32.
Din cercetările poliţiştilor, pe 11 decembrie 2025, în jurul orei 14:40, bărbatul se deplasa cu bicicleta pe raza satului Corocăieşti, în zona „La Izvoare”, când s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se în zona capului. La sosirea poliţiei şi a echipajului medical, era conştient. A fost transportat la UPU Suceava, cu diagnostic preliminar de traumatism cranio-cerebral prin cădere de pe bicicletă.
Bărbatul a suferit o intervenţie chirurgicală şi a rămas internat, dar a decedat pe 27 decembrie.
S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă (art. 192 alin. 1 Cod penal), cercetările fiind continuate de Poliţia Vereşti pentru soluţionare procedurală. (N.B.)
























Comentarii