Această rubrică nu şi-a respectat profilul în ultimul timp (peste doi ani), atât datorită unor condiţii interne specifice României, dar şi în urma unor evoluţii externe specifice Evului mediu timpuriu, respectiv război barbar, încălcarea normelor de coexistenţă internaţionale fără motivaţie şi întoarcerea „dreptului forţei” în locul „forţei dreptului” pe arena mondială.
Am ajuns la concluzia că am greşit când m-am hotărât să fiu „serios” şi să renunţ la glumiţe şi abordări „la mişto” ale realităţii umane. Nu ne ajută şi trebuie depăşită depresia, chiar dacă realitatea credem că este prea tristă pentru a râde şi a aborda lejer existenţa cotidiană. Se trăieşte greu în România? Numărul mare de maşini pe străzi, case noi sau renovate în toată ţara, călătorii în străinătate sau locuri de muncă în toată Europa pentru cetăţenii noştri, spun că NU! Este bine, dar binele este nedrept de diferit între oameni şi ne supără, parţial justificat. Dar să nu mai „miştocărim” prostiile sau gafele cotidiene? Nu, ba chiar putem corecta „luatul pe arătură” prin ironii!
Un tonus pozitiv generat de umor, abordarea cu un zâmbet a tuturor acţiunilor personale face viaţa mai uşoară, iar rezolvarea problemelor mai facilă. Umorul în lume, dar şi în România, este în scădere, iar cel de calitate, putem spune, fără rezerve, că s-a prăbuşit. Asistăm la poante grobiene cu tentă sexuală, la un limbaj de mahala sordidă şi la apariţia în prim-planul manifestărilor, aşa-zise de umor, a unor personaje cel puţin dubioase. Dar asta cere piaţa, asta primeşte! Dispariţia ironiei fine, a jocurilor de cuvinte şi a „veştejirii” prostiei în versuri sunt efectul scăderii drastice a educaţiei umaniste, a „fugii” de lectură şi a lenei în gândire specifice perioadei dominate de reţelele sociale. Cât vor mai fi practic unica sursă de informare şi de formare a cetăţenilor, calitatea actului cultural, deci şi a umorului, va fi mediocră. Dar decât tristeţe…
Sursele cotidiene ale umorului, atât pentru profesionişti, cât şi pentru cei cu talent nativ în observarea şi prezentarea în glumă a realităţii, se menţin permanent. Din Antichitate, politicieni inepţi (politicieni existau doar în democraţiile din Grecia şi Roma!), funcţionari corupţi şi nătângi, snobi cu bani şi fără calităţi umane etc. au fost subiectele predilecte ale satirelor în diferite forme de la comedii la vorbe de duh cu dublu înţeles. În lumea modernă au apărut şi alte „ţinte” ale băşcăliei, precum miliţienii şi activiştii din perioada comunistă până la vedetele tâmpe şi programele TV profund stupide. Mă întreb dacă această calitate scăzută a umorului din actuala perioadă e generată de „oferta” creatorilor de texte de divertisment sau răspunde „cererii” de piaţă formulată de consumatori. Adică ne prostesc sau dorim tâmpenii? Greu de spus… Dar asta este altă temă.
Ce mă îngrijorează este că umorul îşi pierde rapid din capacitatea de vindecare a prostiei, snobismului sau a imposturii. Mă întreb dacă trebuie RAPID scăzut nivelul poantelor, ca să priceapă cei vizaţi de ironii? Aproape sigur, DA! Dar mai sunt şi cei care ignoră orice „atac la persoană” prin glume. Îşi continuă existenţa condimentată copios cu prostii şi afirmaţii nătângi. Şi le merge de minune…
Aştept adaptarea la realitatea zilei din partea scriitorilor şi jurnaliştilor veritabili şi implicarea lor în devoalarea incompetenţei şi pseudoculturii, mai ales în cazul celor cu funcţii de demnitar obţinute datorită unor diplome de doi bani. TREBUIE miştocăriţi fără milă, pentru că prestaţia lor ne afectează pe toţi. Să plece!!!
În final, afirm că dispariţia umorului de calitate înseamnă victoria prostiei şi a barbarismului.
DAN STRUTINSCHI
Comentarii