În zilele de 13 şi 14 noiembrie a.c., Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul USV, în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Asociaţia Studenţilor din Universitatea Suceava (ASUS), organizează prima ediţie a conferinţei studenţeşti Liter@t.
Intitulată „Ludicreativitatea” (jocul lingvistic, literar, discursiv, digital), conferinţa a atras peste o sută de studenţi din domeniile Filologie, Comunicare şi relaţii publice, Media digitală şi Jurnalism din şase centre universitare (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş şi Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava), care prezintă lucrări în limbile română, engleză, franceză, spaniolă şi italiană.
Comunicările în plen vor fi susţinute de prof. univ. dr. Nicoleta Cinpoeş (Universitatea din Worcester, Marea Britanie) – „Playing Anew: Romeo and Juliet, Snippets from the East-Side Story”, conf. univ. dr. Antoanela Marta Mardar (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi) – „Playfully Approaching Tense and Aspect in English”, lector univ. dr. Ecaterina Foghel şi conf. univ. dr. Raluca-Nicoleta Balaţchi (Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Republica Moldova / Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava) – „Aspects ludiques et créativité dans la traduction des titres de littérature de jeunesse”, conf. univ. dr. habil. Emanuela Ilie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi) – „Nu mai plânge, baby… Privirile de copii, jocurile de reprezentare şi practicile «performative» în proza postcomunistă”, lector univ. dr. Marius Ţuca (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi) – „Didactica umorului: Puterea zâmbetului în educaţie”.
Prin audierea comunicărilor în plen şi prin participarea la prezentările din secţiunile conferinţei, studenţii vor avea şansa de a recepta noi sugestii de conceptualizare ori de aplicare a direcţiilor teoretice la propriile investigaţii. În egală măsură, conferinţa va permite dezbaterea şi confruntarea de idei într-un cadru academic deschis spre recunoaşterea efortului depus de tinerii cercetători.
Conferinţa Liter@t, coordonată de conf. univ. dr. Daniela Hăisan şi asist. univ. dr. Alina Nacu, se desfăşoară cu finanţarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. (N.B.)


























Comentarii