Suceveanul Ştefan Senciuc a fost convocat la echipa naţională Under-20 a României

Suceveanul Ştefan Senciuc a fost convocat la echipa naţională Under-20 a României pentru primele două meciuri din cadrul Elite League. Formaţia pregătită de Adrian Iencsi va debuta în competiţie contra selecţionatei similare a Cehiei. Primul meci va avea loc pe 10 octombrie, de la ora 17:00, la Chiajna, iar cel de-al doilea, tot pe teren propriu, pe 13 octombrie, de la aceeaşi oră, însă la Buftea.

Din grupa României mai fac parte Germania, Portugalia, Polonia şi Elveţia.

Ştefan Senciuc evoluează în această ediţie de campionat în Liga a II-a din România, la formaţia ASA Târgu Mureş, acolo unde a fost împrumutat de CFR Cluj. Fundaşul dreapta în vârstă de 18 ani a fost crescut de antrenorul Andrei Iţco, la Luceafărul Bucovina Suceava şi Liceul cu Program Sportiv, iar în ultimele sezoane a activat în Italia, pentru echipele juvenile şi de tineret ale clubului Venezia.

Lotul României pentru dubla cu Cehia se prezintă astfel:

Portari: Codruţ Sandu (Corvinul Hunedoara), Iustin Chirilă (Universitatea Cluj), Máté Simon (FK Csikszereda);

Fundaşi: Ştefan Senciuc (ASA Tg. Mureş), David Irimia (Metaloglobus Bucureşti), Mario Bărăitaru (CSM Slatina), Darius Fălcuşan (Universitatea Craiova), Robert Bădescu (Rapid Bucureşti), Emanuel Marincău (FSV Mainz 05 II / Germania), Filip Oprea (Asane / Norvegia), Raul Mariţa (Greuther Furth II / Germania);

Mijlocaşi: David Păcuraru (Concordia Chiajna), Rareş Pop (Rapid Bucureşti), Robert Jălade (FC Sevilla / Spania), Tudor Neamţiu (F91 Dudelange / Luxemburg), Fabiano Cibi (CSC Dumbrăviţa), David Matei (Universitatea Craiova), Remus Guţea (FC Voluntari), David Paraschiv (Petrolul Ploieşti);

Atacanţi: Raul Rotund (Unirea Slobozia), David Barbu (UTA), Jason Kodor (Lecce / Italia), Patrick Dulcea (Unirea Slobozia).

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI