Consumatorii casnici în situaţie de sărăcie energetică mai pot cere acordarea sprijinului de 50 de lei

La sfârşitul lunii septembrie s-a încheiat prima etapă de depunere a cererilor de acordare a tichetului pentru energie electrică aferent consumurilor din lunile iulie şi august, informează Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţii Socială (AJPIS) Suceava.

„Persoanele vulnerabile care nu au depus cereri până la acest moment pot solicita acordarea tichetului, însă sprijinul se va acorda numai începând cu luna în care este înregistrată cererea” informează AJPIS.

Perioada în care se acordă sprijinul pentru plata facturilor la energie electrică este cuprinsă între 1 iulie 2025 şi 31 martie 2026. Aceasta în conformitate cu OUG nr. 35 din 2025 privind sprijinul financiar pentru consumatorii casnici de energie electrică aflaţi în situaţia de sărăcie energetică. Beneficiarii sunt persoanele singure cu venit net lunar de cel mult 1.940 de lei pe lună şi familii cu venit net lunar sub 1.784 de lei de fiecare membru.

Solicitanţii trebuie să aibă domiciliul în România sau reşedinţă legală pe teritoriul ţării, valoarea sprijinului fiind de 50 lei pe lună. Cererile vor fi de depuse online, în aplicaţia informatică EPIDS Epids.mmuncii.ro, cât şi prin prezenţa fizică la sediul primăriilor sau ale oficiilor poştale.

Sprijinul financiar la energie electrică nu se acordă în numerar şi nu se virează în cont bancar.

AJPIS Suceava subliniază că plata se face la oficiile poştale, pe baza facturii emise de furnizorul de energie electrică, iar tichetul nu trebuie prezentat la momentul plăţii. Important de ştiut este că sprijinul poate fi utilizat în termen de 12 luni de la ultima încărcare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI