Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc

Sâmbătă, 9 august 2025, după înjumătăţirea Postului Adormirii Maicii Domnului, pentru a intensifica urcuşul duhovnicesc către cea numită „Maică a Vieţii”, în Câmpulung Moldovenesc s-a organizat, pentru al doilea an, Procesiunea „Cinstind pe Maica Domnului” cu un odor nepreţuit pe aceste meleaguri, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Rarău.

Donată după 1538 de însuşi ctitorul aşezării monahale din apropierea Pietrelor Doamnei, Petru Rareş, domn al Moldovei, icoana Născătoarei de Dumnezeu s-a făcut cunoscută în rândul locuitorilor din poienile şi de la poalele Muntelui Rarău pentru mângâierea şi ajutorul grabnic primit în urma rugăciunilor înălţate înaintea ei. Îngenuncheat în faţa acestei icoane, Sandu Tudor, unul dintre iniţiatorii mişcării de revigorare duhovnicească Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim, cel care a devenit mai târziu părintele martir Daniil de la Rarău, a desăvârşit cunoscutul „Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu”.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, icoana a fost adusă în „străvechea vatră românească de datini şi virtuţi”, cum este descris oraşul de la poalele Masivului Rarău, din nordul Carpaţilor Orientali, încă de vineri, 8 august 2025, şi aşezată în Biserica „Naşterea Maicii Domnului”, pentru a da posibilitatea cât mai multor credincioşi să se închine, îndeosebi celor care nu se încumetă să urce la mănăstirea ce străjuieşte coama Rarăului.

La ceas de Vecernie, când munţii falnici încep să drămuiască lumina soarelui, pornind de la biserica în care a poposit peste noapte, icoana Maicii Domnului cu Pruncul a fost purtată în procesiune pe străzile oraşului Câmpulung Moldovenesc, pe un traseu punctat de şase opriri în locuri importante ale municipiului. La fiecare oprire s-au rostit ectenii, răspunsurile fiind date de grupul vocal al Parohiei „Naşterea Maicii Domnului” Câmpulung Moldovenesc, dirijat de doamna preoteasă Marcela Norocel. Preoţi ţinând în mâini Sfânta Evanghelie au aşteptat în dreptul bisericilor păstorite, pe parcurs alăturându-se şi numeroşi credincioşi, localnici, din împrejurimi ori iubitori ai muntelui aflaţi în trecere.

Duiosul sunet al buciumelor mânuite cu măiestrie de iubitori mai tineri ori mai vârstnici ai acestui instrument unic a dat de veste locuitorilor să-şi primenească gândurile, omul şi lemnul unindu-şi glasul pentru a aduce slavă Creatorului lor.

Alaiul a fost deschis de tineri bu-covineni cu drapelul României, care au fost urmaţi de copii şi tineri în port naţional. Nu au lipsit gospodarii Bucovinei, unii dintre ei purtând cruci procesionale şi prapuri bisericeşti în mâini. Copii şi tineri de la parohiile din oraş şi împrejurimi, dar şi maici de la mănăstirile din zonă au purtat flori în mâini, îndeosebi crini, în cinstea Împărătesei cerurilor, umilă mulţumire pentru multele fapte minunate săvârşite de-a lungul timpului prin icoana ei.

Calea a fost luminată de torţele aprinse ale militarilor de la Unitatea Vânători de Munte nr. 17 „Dragoş Vodă” Vatra Dornei şi ale militarilor pompieri de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc. Din cadrul procesiunii au mai făcut parte elevi de la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic „Silva Bucovina”.

Preoţii de mir din întreg protopopiatul au împodobit alaiul, urmaţi de diaconi care au tămâiat înaintea icoanei înconjurate de trandafiri şi crizanteme albe, hortensii albastre şi delicate roze.

Comoara Rarăului, purtată cu multă dragoste şi evlavie de tineri câmpulungeni a fost însoţită de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, de pr. Aurel Goraş, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, de domnul Mihăiţă Negură, primar al municipiului, şi de stareţi şi stareţe de la mănăstirile de pe aceste meleaguri. Numeroşi credincioşi au întregit soborul cinstitorilor celei ce cu inimă de mamă este grabnic ascultătoare a rugăciunilor aşezate cu credinţă şi nădejde la picioarele ei, prin mijlocirea înaintea Multmilostivului ei Fiu, Mântuitorul Iisus Hristos.

Pe tot parcursul procesiunii, clerici, monahi şi mireni au adus, în taină ori în cuvânt rostit, prinos de rugă şi recunoştinţă către Fecioara neînseratului veac şi Maica Luminii, mulţumindu-i pentru toate binefacerile primite şi nădăjduind în ajutorul ei, atât în vreme de linişte, cât şi la ceas de încercare.

Icoana a fost întâmpinată cu multă emoţie la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, fiind aşezată în mijlocul naosului, sub turla din care veghează Hristos Pantocrator.

Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa participării la astfel de procesiuni, o formă de mărturisire şi trăire vie a credinţei creştine, precum şi despre rolul deosebit al Maicii Domnului în viaţa noastră.

„Toţi trebuie să ne punem un semn de întrebare asupra vieţilor noastre. Cum suntem noi în faţa Maicii lui Dumnezeu? Într-una din cântările pe care le am auzit în timpul acestei procesiuni, o cântare din evlavia poporului în cuvinte simple, se spune: Nu lăsa, măicuţă, să pierim pe cale, că noi suntem fiii lacrimilor tale. De ce fiii lacrimilor? (…) De ce lăcrimează Maica Domnului? (…) Cum să nu plângă atunci când se uită la noi, la lumea în care trăim? Ea, care a născut pe Cel Care a adus pacea pe pământ, ce vede aici, la câţiva kilometri de graniţa noastră? Pace sau război? (…) Ea, care a fost ascultătoare de Dumnezeu Tatăl, cum să nu se întristeze atunci când vede atâta neascultare în lumea care se numeşte creştină? Neascultarea copiilor faţă de părinţi, neascultarea noastră, a tuturor, faţă de cele pe care le auzim la biserică, neascultarea faţă de poruncile, faţă de legile lui Dumnezeu, ea, care a fost atât de smerită încât nimeni pe lumea aceasta, purtător de trup, om fiind, n-a ajuns la o atât la o atât de mare smerenie, cum să nu se întristeze când vede în jur, când vede în noi atâta mândrie, atâta aroganţă, atâta egoism. (…) Să nu uităm cum putem să o cinstim pe Maica Domnului, să ne pregătim pentru mare sărbătoare a Adormirii ei prin continuarea perioadei de postire, prin spovedanie, prin primirea Sfintei Împărtăşanii. Iar această călătorie în rugăciune, pe care am făcut-o în această după amiază cu icoana Maicii Domnului, să aşeze în sufletele tuturor har şi binecuvântare, smerenie şi ascultare, dorinţă de a ne îndrepta viaţa şi de a fi asemenea ei, adică să fim copiii ai Maicii celei Preacurate. Amin.”

Părintele Aurel Goraş, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru că a binecuvântat organizarea, pentru a doua oară, a acestei procesiuni, Preasfinţitului Părinte Damaschin pentru calea rugăciunii străbătută împreună, părintelui stareţ al Mănăstirii Rarău, protos. Dometie Furtună, pentru nepreţuita bucurie de a aduce icoana în mijlocul celor care o iubesc atât de mult, autorităţilor locale care au sprijinit organizarea acestui eveniment deosebit şi celor care s-au îngrijit ca totul să se desfăşoare în cea mai bună rânduială.

Totodată, a mulţumit soborului de clerici, stareţilor, stareţelor şi întregului cin monahal prezent, militarilor care au deschis calea icoanei cu torţe şi mai ales poporului bine cinstitor, venit de la mic la mare să o cinstească pe cea care ocroteşte ara Dornelor de aproape cinci veacuri.

După ce toţi credincioşii prezenţi s-au închinat cu pioşenie şi nemărginită credinţă înaintea icoanei Maicii Domnului cu Pruncul,  aceasta a fost urcată din nou în munte, în biserica Mănăstirii Rarău pe care o veghează de veacuri şi unde îi aşteaptă să se înalţe duhovniceşte pe cei ce se avântă spre culmile care adeseori par că se fac culcuş cerului.

IRINA URSACHI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI