Ca o zi a vieţii este o carte, o antologie realizată de Doina Cernica, în memoria surorii sale, artista plastică Dany- Madlen Zărnescu, apărută la editura Muşatinii, Suceava, 2024, sub egida Bibliotecii „I.G.Sbiera” Suceava şi lansată pe 31 ianuarie 2025, în ziua de naştere a autoarei.
Despre prozatoarea, eseista, traducătoarea, realizatoarea paginilor de Literatură şi Artă din ziarul „Crai nou”, Doina Cernica, trebuie să vorbim cu stimă şi admiraţie. În tot ce scrie o face cu mare respect, cu generozitate, cu echidistanţă şi cu preţuire pentru scriitori, pentru artişti plastici, pentru muzicieni, pentru oameni. Pentru activitatea sa a fost recompensată cu numeroase premii în ţară şi în străinătate.
În volumul Ca o zi a vieţii, Doina Cernica aduce un omagiu surorii ei şi colegei noastre, artista plastică Dany-Madlen Zărnescu (1950 Vama-Suceava-2014 Bacău ). Această carte este scrisă cu sufletul şi cu o mare dragoste şi preţuire, autoarea îndeamnă cititorii spre neuitarea, spre aducerea aminte a vieţii şi activităţii artistice şi culturale a lui Dany, la zece ani după plecarea sa într-o altă lume (plină de lumină…). Este o carte grea prin conţinut, cu mare plasticitate şi expresivitate a paginilor pentru care Doina Cernica s-a documentat mult, o carte pe care trebuie s-o citească cât mai mulţi. Cartea cuprinde cinci sute trei pagini, şaptezeci de semnături şi două sute de titluri din care şaizeci şi şapte sunt numai ale autoarei. Cronici plastice, relatări de la vernisaje şi alte manifestări, articole despre tabere de creaţie, articole din ziare, reviste, cataloage de expoziţii, scrieri din viaţa artistei, articole scrise de artistă, sunt intercalate cu reproduceri după lucrări, cu afise de la expoziţiile personale şi de grup şi din excursiile de documentare.
Dany-Madlen Zărnescu împreună cu surorile sale, Doina Cernica şi Muguraş Constantinescu, au pornit dintr-o casă situată la poalele Dealului Runcu (din Câmpulung Moldovenesc), dintr-un mediu prielnic pentru formarea lor ca viitoare personalităţi culturale: Noi am fost trei surori, şcolăriţe încă de la moartea tatei, tânăr, 43 de ani!, la nici doi ani diferenţă cea mare de mijlocie, mijlocia de mezină, lipite de mama vitează ca de trunchiul unui arbore dătător de putere şi toate patru pline de forţa încrederii în carte. (Mihaela Grădinariu, interviu cu Doina Cernica: „Eu vin din epoca hârtiei…”).
Toate trei surorile, sârguincioase, tenace, perseverente, au fost înzestrate de mici cu talent şi cu dragoste pentru adevăr şi cu dorinţa de a se împlini spiritual: Într-o casă de lemn melodioasă ca o vioară, cele trei surori, Doina, Dany şi Albumiţa Brînzei, împresurate de manuale şcolare şi cărţi îşi pregătesc viitorul temeinic, într-un permanent climat de studiu. (George Sidorovici, „Trei surori”).
Luând cuvântul la lansarea cărţii, am încercat în prezentarea mea să evidenţiez frumuseţea sufletească a lui Dany-Madlen Zărnescu şi crezul său despre actul creaţiei, despre lume şi despre viaţă. Dany era o fiinţă delicată, liniştită, blândă, modestă, rafinată, generoasă în a dărui bucurie celorlalţi, fire închisă, singuratică, foarte feminină, cu ochii mari, pătrunzători şi dornici de cunoaştere: Zâmbetul cald şi ochii mari cu o privire ce trece dincolo de lume. (Anca Sandu, „Cuvântul de dincolo de culoare”).
Era preţuită şi respectată de critici, scriitori şi colegi şi nu întâmplător era invitată la manifestări artistice (expoziţii de grup, expoziţii anuale, saloane, bienale, tabere de creaţie) alături de nume mari ale plasticii româneşti: Ilie Boca, Mihai Chiuaru, Liviu Nedelcu, Cristina Ciobanu, Carmen Poenaru, Vasile Crăiţă Mândră, Marin Gherasim, Dumitru Macovei, Gheorghe Zărnescu, Ionela şi Ioan Lăzureanu, Marcel Lupşe, Aurel Vlad, Suzana Fântânariu, Sorin Dumitrescu, Darie Dup, Ioan Grigorescu, Stefan Pelmuş, Horia Bernea, Şerbana Drăgoiescu, Costin Neamţu, Gabriela Cristu, Ion Grigore, Liviu Suhar, Florin Ciubotaru, Gheorghe Dican, Teodor Moraru, Dumitru Şerban, Napoleon Tiron, Corneliu Vasilescu, Silviu Oraviţan, Onisim Colta.
În majoritatea scrierilor din carte am observat complexitatea preocupărilor lui Dany, sensibilitatea ei, profunzimea gândurilor şi ideilor şi credinţele despre bine şi despre dragostea pentru frumos: Actul de creaţie trebuie să pornească dintr-o nevoie profundă de exprimare. El nu trebuie să fie doar un mijloc oarecare, „un spectacol de culoare”, ci trebuie să aibă nişte rădăcini – sufleteşti, intelectuale, foarte adânci. Cel care îl face, trebuie să creadă în ceva, să aibă ceva de spus. (în interviul realizat de Constantin Călin, „Ca o fată care merge la călugărie”). Încă din copilărie, Dany a fost împresionată de desen şi primele noţiuni în domeniu le-a descoperit în Şcoala Generală şi la Clubul Copiilor din Câmpulung Moldovenesc. Îşi aminteşteşte că la club era un „tărâm fermecat” pentru micii desenatori: Cu sufletul întotdeauna curat, nealterat de relele lumii, copilul îşi alege singur, îndemnat doar de propriile trăiri, cercul la care vrea să participe. El descoperă aici, deseori, lucruri noi, care îi vor îmbogăţi sufletul şi imaginaţia, clădindu-şi o puternică temelie pe care se va înălţa omul matur de mai târziu.
Ca profesor la Clubul Copiilor din Bacău a simţit că are o mare responsabilitate pentru micii creatori de la cercul de grafică pe care i-a ocrotit, i-a învăţat tainele desenului şi compoziţiei plastice. A avut multe generaţii şi a obţinut cu ei premii la participări naţionale şi internaţionale în România, Japonia, Polonia, Cehia, Macedonia, Belgia. Dany continuă să deseneze şi în timpul cât a fost elevă a Liceului „Dragoş Vodă” din Câmpulung Moldovenesc. Studiază apoi la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Desen din Iaşi, clasa prof. Nicolae Matyuş, despre care declară că: era un bun desenator, un profesor de excepţie, colora foarte fin, avea un suflet bun şi generos.
În 1974, după terminarea facultăţii este repartizată la Slobozia. Aici începe şi prima etapă în creaţia sa. Se înscrie şi în Cenaclul „Ştefan Luchian” din Slobozia şi creează grafică alb-negru şi acuarelă. În 1976 deschide la Casa de Cultură, prima expoziţie personală împreună cu plasticiana Maria Unţanu. Subiectele din lucrări sunt inspirate din atmosfera Bărăganului. Preia motive din natură şi prin simplificarea lor, Dany creează atmosfere fantastice şi pline de mister, în: „Cântă câmpie”, „Geometrie a luminii”, „ Creşte grâul”, „Cântec pentru chemarea zorilor”, „Slobozia”, „ De-a pururi orgă a luminii”, „Cuvânt din taina câmpiei” etc…
În 1983 vine la Bacău împreună cu soţul său, sculptorul Gheorghe Zărnescu, pe care l-a cunoscut la Slobozia. Aici a întâlnit un mediu extraordinar care a marcat-o, a format-o, aici s-a împlinit, aici „ s-a copt”. Domnul Ilie Boca, artist de renume, un om şi un prieten model, preşedintele Filialei Uniunii Artiştilor Plastici Bacău, i-a ajutat şi promovat pe toţi artiştii acesteia, i-a făcut cunoscuţi în ţară şi pe simezele internaţionale, reuşind să formeze o filială puternică, cu membri activi, muncitori şi cu o bună comunicare între ei. Dany s-a integrat în mijlocul artiştilor din Bacău pe care îi respecta şi îi preţuia: Să fie bine şi frumos la Filială, să fie armonie, pentru că eu îi respect pe toţi, le preţuiesc munca, şi fetelor şi băieţilor. În 1990 Ilie Boca în colaborare cu Sergiu Cuciuc, preşedintele de atunci al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, a inaugurat Concursul Anual Saloanele Moldovei, o manifestare culturală (care continuă şi astăzi) având menirea de a uni artiştii de o parte şi de alta a Prutului, itinerată la Bacău şi Chişinău.
În anii 80, la iniţiativa lui Ilie Boca, Horia Bernea şi Constantin Donea se restaurează conacul Marucăi Rosetti-Tescanu (soţia lui George Enescu) care devine Centrul Cultural Tescani. Aici s-au desfăşurat multe ediţii ale Taberei de creaţie – Tescani la care au participat şi continuă şi astăzi să vină nume sonore ale plasticienilor, criticilor de artă, scriitori şi alte personalităţi culturale din România şi de pe alte meleaguri.
De o importanţă majoră pentru arta plastică românească a fost şi proiectul cultural Sacrul în artă, siniţiat de cunoscuţii critici şi istorici de artă Alexandra Titu şi Constantin Prut, împreună cu pictorul Liviu Nedelcu. În cadrul proiectului s-au deschis multe expoziţii (având diverse titluri şi numeroşi participanţi, cunoscuţi artişti plastici), care au fost itinerate la Focşani, Timişoara, Bucureşti, Cluj, Râmnicu Vâlcea.
Venirea lui Dany la Bacău, în acest mediu cultural, implicarea în Saloane şi în proiectul Sacrul în artă i-au deschis o nouă etapă în viaţa şi în creaţia artistică.
În perioada 1988 – 1990, artista începe tehnica colajului: Am descoperit colajul căutâd mereu, pe parcursul a mai multor ani, ceva care să mă definescă, să mă exprime cât mai bine. Invenţia, noul m-au pasionat dintotdeauna. Cert este că lucrând primele colaje am avut sentimentul clar că mi-am descoperit drumul. Găsisem genul de artă care mi se potrivea. Aşa se explică faptul că nu am mai simţit nevoia să schimb. Să fac altceva.(interviul realizat cu Dany de Carmen Mihalache, „Colajul mă exprimă cel mai bine”). Tot atunci începe să lucreze cu negru. Pentru Dany, negrul este culoarea liniştii şi a reculegerii, este o protecţie a sufletului şi a sensibilităţii sa-le profunde, este simbolul plecării spre o altă lume, este drumul spre împlinirea spirituală, este binele şi răul, este culoarea eleganţei, a rafinamentului, este o culoare optimistă care o ajută să lucreze, care îi stârneşte imaginaţia, şi care îi creează cea mai bună stare pentru creaţie: Caut să surprind misterul şi farmecul interior al lucrurilor, într-un dialog sincer cu mine însămi. Negrului încerc mereu să-i valorific şi să-i surprind rafinamentul. El poate fi catifelat sau aspru, opac sau transparent. Posibilităţile lui de expresie pot fi infinite şi înţelesurile din ce în ce mai profunde. Negrul îmi arată locul de taină, unde se dezvoltă lumina interioară, care sălăşluieşte în fiecare din noi. (Doina Cernica, „Ram de crini pe cerul negru străluminos al artei”, în Ateneu, 2024) Şi tot despre negrul la Dany-Madlen Zărnescu ne spune şi Luiza Barcan, în „Negrul ca început şi sfârşit”: E vorba despre o percepţie unificatoare asupra unor elemente primordiale, despre un mod de esenţializare a lumii care-şi găseşte în întunericul negrului punctul de pornire, gradul zero al formei, începutul.
Amintirile copilăriei în Bucovina şi apoi revenirea sa la rădăcini de câte ori avea ocazia au inspirat-o si de aici artista a preluat şi culoarea neagră: din scoarţele cu fonduri negre şi motive colorate, strălucitoare, din frumoasele cămăşi tradiţionale bucovinene, cusute pe alb cu negru sau din catrinţele negre ţesute, decorate cu dungi fine din fire textile sau metalice, pe care în ultima perioadă le folosea ca suport compoziţional în colajele sale. Şi casele din Bucovina vopsite cu var alb, cu ferestre şi acoperişuri negre, şi ceramica de Marginea şi hainele călugărilor şi maicuţelor din mănăstiri (Mănăstirea Nicula, Mănăstirea Voroneţ şi toate celelalte din Bucovina) au marcat-o şi au fost subiecte pentru gândurile şi compoziţiile ei imaginative. Prin studii şi documentări după structuri naturale, pe care apoi le esenţializează şi le stilizează, pictoriţa ajunge treptat la forme geometrice, abstracte pe care le aşterne în spaţii plastice unice, semnificante şi foarte personale, reuşind să ocupe un loc aparte în arta plastică românească: „Această maximă sobrietate a discursului, foarte bogat ca nuanţări ale efectelor de picturalitate şi ale sugestiilor poetice ale negrurilor diferenţiate cromatic, i-a rezervat un loc aparte în pictura contemporană românească”. (Alexandra Titu, „Un loc aparte în pictura contemporană românească”).
În tot ce a creat a făcut-o cu mare exigenţă şi responsabilitate. A compus temeinic, aşezat, gradat pe verticală, pe structuri circulare sau geometrice: arcade, arce, flori, aripi, zboruri, răsărituri, înserări, nocturne, asfinţituri, vise, grădini, păsări: Compoziţiile sale au o frumuseţe aparte, misterioasă şi imponderabilă. Este miraculos modul cum negrul este pus să germineze forme, ce evocă toate stările plutirii („Zbor”, „Aripă”, „Visare”, „Pasăre”) sau ale sonorităţilor surdinizate. („Asfinţit”,” „Nocturne”, „Înserare”) Artista reface în lucrările sale, de un decorativism rafinat, catifelatele alchimii ale nopţii. (Corneliu Antim, „Orgia poetică a negrului”).
A apelat la progresii şi gradaţii de negruri şi la contrastele: mare-mic, închis-deschis, neted-granulat, transparent-opac, saturat-nesaturat, catifelat-dur. La început a folosit motive stilizate pe principiul simetriei, cu o tăietură pe verticală şi pe orizontală, o fereastră care se deschide de la lumină spre întuneric şi de la noapte spre zi. Amintim aici tema crucilor: („Cruce I, II, III,”, 40 x 40 cm). Una din aceste compoziţii a fost donată Mănăstirii Voroneţ. Treptat a renunţat la simetrie, a păstrat acele deschideri compuse pe verticală de unde străbat argintiuri şi auriuri care rup marea masă de negruri. Intervine în paleta cromatică şi cu alte culori: albastru, violet, gri, culori reci care induc liniştea şi visarea sau roşu, auriu, argintiu, care aduc strălucirea, optimismul şi lumina. Impresionante sunt splendidele compoziţii care ilustrează cartea Grădinile mănăstirii, care a fost ideea lui Dany-Madlen în vara anului 2014, dar pe care nu a reuşit să o mai vadă tipărită („Violet”, „Dimineaţa”, „Brânduşe”, „Grădina violet”, „Grădini roşii I, II”, Grădină I, II”, „Fantasme I, II, III”, „Flori”, „Înaripata”, „Vibraţie”, „Fereastră”, Flori de câmp I, II, III”, „Regina nopţii”sau „Grădinile mănăstirii”). În aceste compoziţii formele capătă întâietate în raport cu fondul, ele urcă sau coboară pe verticală sugerând mişcarea. Primează tonurile de violet înviorate de nuanţe albastre şi roşuri aşternute pe fonduri negre, gri, mai rar nuanţe deschise, pastelate. Culorile suprapuse pe negru vibrează şi tot negrul le măreşte strălucirea.
În realizarea spaţiilor plastic, observăm ritmuri multiple formale şi cromatice, acorduri, echilibre şi armonii ale elementelor de limbaj plastic. Găsim mereu un dialog între: romburi, dreptunghiuri, pătrate, jumătăţi de cerc, cercuri – tăiate cu margini drepte, rupte ordonat sau la întâmplare, încreţite, pliate, mototolite cu proporţii diverse, prin care obţine expresivităţi maxime: Colajele artistei îşi bazează muzicalitatea pe acordul virtuos al negrurilor, pe spargerile filigranate pe care le produc foiţe aurite, pe contrastul dintre rupt şi tăiat, între conturul neregulat sau drept al hârtiei aplicate. Ceea ce e regulat, geometric, dă armonie tabloului, iar ceea ce este rupt îi dă viaţă. (Niadi Cernica, „O expoziţie a negrului”).
Dany declară că albastrul, violetul şi galbenul le-a preluat de la George Bacovia. Preocupată de opera scriitorului, creează lucrări, nu ilustrând poeziile, ci încercând să redea semnificaţia şi simbolistica creaţiei bacoviene. Astfel, în 1994 primeşte Premiul I la Expoziţia Naţională „Univers bacovian” Bacău, pentru colajul „Plumb.” Pentru activitatea sa artistică bogată şi valoroasă, Dany a fost premiată şi la alte expoziţii şi concursuri: 2012 – Menţiune de Onoare la Bienala Internaţională de Artă Contemporană Micro, Cordoba/ Spania; Premiul şi Medalia „Teiul de Aur, Premiile Eminescu, Botoşani; 2011 – Diploma de Excelenţă la Salonul „Artis” Iaşi; 2010 – Juried WinnersARTslant.com; 2009 – Premiul Primăriei din Chişinău/ Republica Moldova; Diploma de Onoare a Societăţii pentru Cultura Românescă „Mihai Eminescu” din Cernăuţi/ Ucraina; 2008 – Diploma de Excelenţă la Simpozionul Internaţional „Ion Druţă”, Sadova-Călăraşi/ Republica Moldova; 2005 – Premiul U.A.P.R al Filialei Bacău; Premiul Fundaţiei Culturale a Bucovinei; 2002 – Premiul Uniunii artiştilor Plastici din România la Saloanele Moldovei; 1999 – Premiul Fundaţiei „Sf. Nicolae” Bârlad; 1997 – Premiul pentru grafică la Bienala „Lascăr Vorel” Piatra Neamţ.
Trebuie să amintim numărul mare de expoziţii personale pe care Dany le-a organizat în mare parte cu soţul ei, sculptorul Gheorghe Zărnescu, sau în care a continuat să fie prezentă şi după plecare: „ Simfonie în negru”, „ Negru”, „Colaj”, „In Memoriam Serbana Drăgoiescu – Dany-Madlen Zărnescu”, „De două ori Zărnescu”, „Minimal ART Dany-Madlen Zărnescu”, „ Dany-Madlen Zărnescu-Gheorghe Zărnescu”, „Dialog cu Dany-Madlen Zărnescu”, „Diversităţi Dany Madlen şi Gheorghe Zărnescu”, organizate la Bacău, Bucureşti, Suceava.
Gheorghe Zărnescu aduce în actualitate continuu, cu loialitate şi competenţă, opera lui Dany, prin expunerea lucrărilor ei în expoziţii personale (împreună cu ale sale) sau în expoziţii de grup, în Bacău şi în ţară: Dany şi George sunt într-un balansoar, de o parte şi de alta a lumii, ei vorbesc tot timpul având în dicţionarul iubirii lor cuvinte pe care noi nu le mai ştim/ sau pur şi simplu/ nu ni le mai aducem aminte. (Dan Petruşcă).
În încheiere, să avem în vedere mărturisirea emoţionantă a artistei (în interviul acordat lui Constantin Călin, „Ca o fată care merge la călugărie”): Am ajuns să cred că dacă oamenii s-ar ocupa de echilibrul din sufletul lor, în lume ar fi mult mai bine, căci cei echilibraţi se împlinesc, se maturizează, pe câtă vreme ceilalţi sunt duşi de vânturi de la o extremă la alta.
LUCIA PUŞCAŞU
Comentarii