Poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Suceava au aplicat 215 amenzi în valoare de 150.284 lei şi au reţinut 20 de permise de conducere în cadrul unei ample acţiuni desfăşurate la nivel judeţean pentru combaterea accidentelor rutiere provocate de depăşiri neregulamentare. Acţiunea, care a vizat drumurile naţionale şi judeţene cu trafic intens, a avut ca scop creşterea siguranţei rutiere, având în vedere riscurile asociate acestei manevre complexe.
În cadrul operaţiunii, au fost retrase şi 13 certificate de înmatriculare pentru abateri precum lipsa ITP sau RCA, montarea de folii neomologate, defecţiuni tehnice sau netranscrierea dreptului de proprietate.
Un caz grav a fost constatat pe 18 iunie, la ora 13:10, pe DN 17, când un şofer de 44 de ani din comuna Râşca, la volanul unei autobasculante, a efectuat o depăşire neregulamentară a unui ansamblu de vehicule într-o curbă fără vizibilitate, în zona indicatorului „Depăşirea interzisă” şi peste marcajul longitudinal continuu. Manevra a blocat ambele sensuri de mers, punând în pericol siguranţa rutieră. Şoferul a fost amendat cu 1.215 lei, iar permisul i-a fost suspendat pentru 60 de zile.
„Depăşirile neregulamentare pot avea consecinţe tragice. Respectarea regulilor de circulaţie şi a semnalizării rutiere este esenţială pentru prevenirea accidentelor” au transmis reprezentanţii IPJ Suceava. Ei reamintesc că depăşirea este interzisă în intersecţii, pe poduri, în tuneluri, la treceri de pietoni sau pentru calea ferată, în curbe, pe marcaje continue sau în zone cu vizibilitate sub 50 de metri.
Recomandări pentru depăşiri sigure
> Asiguraţi-vă că aveţi vizibilitate clară şi spaţiu suficient.
> Verificaţi dacă alţi şoferi intenţionează să depăşească.
> Semnalizaţi intenţia de depăşire şi revenirea pe bandă.
> Efectuaţi manevra rapid şi în siguranţă, fără a afecta circulaţia din sens opus.
> Respectaţi marcajele şi indicatoarele rutiere.
> Dacă sunteţi depăşiţi, nu acceleraţi şi facilitaţi manevra.
Poliţiştii suceveni îndeamnă şoferii să conducă responsabil şi să respecte legislaţia rutieră, pentru a preveni accidentele şi a asigura un trafic fluid şi sigur în judeţ. (N.B.)
























Comentarii