Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a participat joi, de sărbătoarea Înălţării Domnului, la ceremonia organizată în comuna Boroaia, la invitaţia primarului Vasile Berariu, cu ocazia Zilei Eroilor. Evenimentul a coincis cu alte două momente importante pentru comunitate: sărbătoarea Înălţării Domnului şi ziua localităţii.
În mesajul său, Gheorghe Şoldan a subliniat importanţa unităţii, mai ales într-o perioadă marcată de dezbinare din cauza diferenţelor politice, care au afectat chiar şi relaţiile dintre prieteni sau membrii familiei.
„Ziua Eroilor ne reaminteşte că libertatea noastră a fost câştigată de oameni care au lăsat deoparte orice diferenţă şi au luptat împreună pentru acelaşi ideal: o ţară liberă şi unită” a declarat preşedintele CJ Suceava.
El a evocat sacrificiul eroilor – părinţi, fraţi, fii – care, deşi aveau griji, visuri, temeri şi opinii diferite, au ales să lupte şi să moară pentru libertatea generaţiilor de astăzi.
„Este momentul să fim uniţi pentru o Românie aşa cum ne-o dorim cu toţii, una pentru care eroii pe care îi comemorăm astăzi s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei, a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român” a adăugat Gheorghe Şoldan. (N.B.)
























Comentarii