Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor îi invită pe toţi cei care au evlavie la cel dintâi sfânt ocrotitor al Cetăţii Sucevei, în zilele de 31 mai, 1 şi 2 iunie 2025, la sărbătoarea închinată Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.
Evenimentul va debuta în dimineaţa zilei de sâmbătă, 31 mai, la ora 6:00, cu slujba Acatistului şi cu scoaterea în procesiune a sfintelor moaşte din paraclisul mănăstirii, înconjurarea Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi depunerea acestora, spre închinare, în baldachinul special amenajat lângă Paraclisul „Anastasie Crimca” din incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”.
Duminică, 1 iunie, după Sfânta Liturghie arhierească, dedicată copiilor cu prilejul zilei acestora, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava va avea loc evenimentul intitulat „Panelul olimpicilor”, în cadrul căruia vor fi premiaţi elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele şcolare. Programul liturgic va continua cu Ceasul al IX-lea, Vecernia mică şi Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou. De la ora 16:00, la Cetatea de Scaun va avea loc cea de-a treia ediţie a manifestării intitulate „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, bucuria copiilor”.
De la ora 20:00 va fi săvârşită slujba de Priveghere, urmată în noapte de Sfânta Liturghie, oficiată în paraclisul mănăstirii.
Luni, 2 iunie, începând cu ora 8:00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, Preasfinţitul Benedict, Episcopul Sălajului, Preasfinţitul Nectarie, Episcopul Ortodox Român al Irlandei şi Islandei, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, în incinta ansamblului monastic, urmând ca în intervalul 11:00 – 11:15 să aibă loc lansarea celei mai noi publicaţii ale Editurii Crimca, „Cartea Decalogurilor”.
Ziua hramului va continua cu vernisajul expoziţiei de fotografie „Patriarhia Română la ceas aniversar” la ora 11:30, pe esplanada magazinului Arimateea din curtea aşezământului monahal.
Un alt moment deosebit care va marca sfârşitul evenimentelor liturgice şi cultural-artistice în cinstea Sfântului Ioan cel Nou va fi vernisarea expoziţiei iconografice „Mozaicul Catedralei Naţionale – moştenirea spirituală şi artistică a Ortodoxiei româneşti. Sinteză şi reafirmare”, de autor Pictor Daniel Codrescu, eveniment ce va avea loc la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei.
Ziua de 2 iunie aminteşte şi despre minunea pe care Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou a săvârşit-o în anul 1622, când Suceava era ameninţată de invazia tătarilor. Preoţii slujitori au vrut să ducă racla în Cetatea Sucevei pentru a fi în siguranţă, dar neputând să o ridice au înţeles că Sfântul nu voia să plece şi că el va săvârşi o minune spre a salva oraşul. Aşa s-a şi întâmplat, căci s-a pornit o ploaie atât de aprigă, încât i-a silit pe tătari să renunţe la asediul lor.
Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou este sărbătorit prin tradiţie şi la data de 24 iunie, când este pomenită aducerea sfintelor sale moaşte în Cetatea Sucevei.
Pr. ALEXANDRU-FLAVIAN SAVA

























Comentarii