Vin ploile…

„A mâna porcii la jir”. Expresia a mâna porcii la jir – cu sensurile „a sforăi” şi, prin extindere, „a dormi” – este încă destul de cunoscută, dar motivarea sa pare să fi devenit obscură pentru mulţi vorbitori. Probabil că expresia e cunoscută de mulţi datorită prezenţei sale într-un text clasic, studiat în şcoală: în „Povestea lui Harap-Alb”, în care cerbul fermecat „se tologeşte jos pe pajişte, acolo pe loc, mai rumegă el cît mai rumegă, şi pe urmă se aşterne pe somn, şi unde nu începe a mîna porcii la jir”. Este evident că expresia se bazează pe o comparaţie comică între sforăitul uman şi grohăitul porcilor. Nu e însă nevoie de stabilirea unei analogii exacte cu actul de a mâna (cu strigăte şi îndemnuri specifice), ci cu ansamblul situaţiei: omul care sforăie e, metonimic şi hiperbolic, identificat cu turma pe care o conduce. Sunt şi alte expresii glumeţe în care mânatul animalelor oferă o explicaţie glumeaţă, o motivaţie, practică sau absurdă, a acţiunilor umane. Stelian Dumistrăcel oferă o informaţie extrem de preţioasă, privind asemănarea surprinzătoare a formulei româneşti cu o expresie din engleză, tot cu sensul „a sforăi”: „to drive one’s hogs (or pigs) to market”, „a-şi duce porcii la piaţă”. Or, pentru engleză explicaţia oferită de dicţionare, încă de la E. Cobham Brewer, „Dictionary of Phrase and Fable” (1894), e foarte simplă: „ca porcii, al căror grohăit seamănă cu sforăitul unei persoane care doarme”. Mânatul sau dusul la jir din expresia românească şi dusul la piaţă, la vânzare (din cea englezească) sunt pur şi simplu situaţii tipice pentru deplasarea porcilor în turmă, apte să evoce amplificarea sunetelor caracteristice.

Excepţie. De regulă, folclorul nostru privilegiază – cum să zic!? – relaţia clasică, tradiţională între sexe (adică, fata aşteaptă, speră să se mărite, să nu rămână „fată bătrână”). Iată că am găsit şi reversul, în folclorul basarabean vechi. O fată care refuză, la anul 1925, când a fost culeasă zicerea asta, avansurile insistente ale unui „play-boy” rustic… Remarcabilă e recunoaşterea incompatibilităţii fizice, intime dintre ei („nu-mi place cum mă săruţi!”). Citez, cuminte, textul de refuz feminin ce are, iată, un secol: „Du-te bade, şi-mi dă pace / C-a ta dragoste… nu-mi place. / Nu-mi place cum mă săruţi / Nici la cine te mai uiţi / Nu-mi place nici cum mă joci / Nici la cine faci din ochi / Tu gândeşti, bade şi crezi / Prin oglindă când te vezi / Că nu-i om să te întreacă / Şi fată să nu te placă. / Eu îţi spun azi, cu credinţă: / De tine… n-am trebuinţă!”.

Nuditate. Se spune adesea: „Femeile nu trebuie să arate prea mult din corpul lor, căci atunci dispare «misterul atracţiei»… Ca şi când misterul unei femei i-ar sta în sexul ei, iar nu în sufletul ei. Unii merg mai departe şi se întreabă cu îngrijorare, auzind despre progresele nudismului. Cum? Să dispară ceea ce făcea misterul femeii, îmbrăcămintea? Atunci dispare şi feminitatea. Dar sunt femei goale ca un măr, care au mai mult mister decât zeci de femei îmbrăcate până sub bărbie. Numai cine n-a avut numeroase femei în viaţa lui poate judeca astfel, şi mai ales numai ce care au avut femei care din primele trei cuvinte s-au isprăvit ca farmec. Astfel ar şti că sunt femei care fac, după-amiază, din picioarele lor un colan în jurul gâtului bărbatului, iar seara sunt aceleaşi doamne cărora el le sărută mâna cu emoţie. (Camil Petrescu, „Patul lui Procust”)

Prevenire. Se aude soneria. Proprietarul deschide uşa. În prag, oaspeţi: – Ar fi fost frumos să mă preveniţi – le reproşează el. – Da, dar am dorit să vă găsim acasă…

Realitate (românească). Când a venit la mine amantul, a văzut tot blocul. Iar când au intrat hoţii, toţi dormeau!

Sex şi pâine. „Nu se poate nega: mâncarea şi sexul sunt două plăceri intim legate în psihicul uman.” (Kate Lister, „A curious history of sex”) Nenumărate metafore alimentare pot fi folosite pentru a descrie acte sexuale… Când mâncăm, folosim multe dintre aceleaşi simţuri ca atunci când facem sex: văzul, mirosul, gustul, atingerea etc. Ambele pot aduce sentimente de confort şi dragoste, precum şi de vinovăţie şi ruşine. Aşa cum se spune în „Proverbe 9:17”: „Apele furate sunt dulci, iar pâinea mâncată în ascuns este mai plăcută”. Autorul greco-egiptean Athenaeus din Naucratis (170-223 d.Hr.) a descris cum zeiţa recoltei, Demetra, era venerată în Sicilia cu o pâine dulce numită mulloi, care avea forma unei vulve. Există, de asemenea, dovezi că pâini în formă de organe genitale au fost coapte pentru a sărbători Paştele de-a lungul Evului Mediu şi până la începutul perioadei moderne. Scriind în 1825, istoricul francez Jacques-Antoine Dulaure (1755-1835) citează dintr-o carte din secolul al XVI-lea a lui Johannes Bruerinus Campegius: „pâinile cu penisuri erau încă coapte pentru a sărbători Paştele în zonele Limousin şi Brive din Franţa, în timp ce cetăţenii din Clermont, în Avignon, sărbătoreau Învierea lui Hristos cu o pâine în formă de vulvă. Multe afrodiziace medievale încearcă să transfere potenţa sexuală de la sursă la subiect prin ingestie. De exemplu, vrăbiuţele erau considerate cândva simboluri ale poftei. Atunci când Chaucer vrea să-l descrie pe unul dintre pelerinii din Poveştile din Canterbury (Invocatorul) ca fiind suprasexual, îl descrie ca fiind „fierbinte şi libidinos ca o vrabie”. Aşadar, medicii medievali credeau că, mâncând vrăbii pofticioase, pacienţii cu libidoul slăbit puteau absorbi ei înşişi o parte din această poftă. Vulva era în mod evident asociată cu pofta. Burchard de Worms era preocupat şi de femeile care coceau pâine, şi are o penitenţă şi pentru asta: „Aţi făcut ceea ce unele femei obişnuiesc să facă? Se întind cu faţa în jos pe pământ, îşi descoperă fesele şi spun cuiva să facă pâine pe fundul lor gol. După ce au gătit-o, o dau soţilor lor să o mănânce. Ele fac acest lucru pentru a-i face pe aceştia mai înflăcăraţi în dragostea lor pentru ele”.

Vin ploile. „Vin ploile. E-o carte ce-am citit-o / Demult şi am uitat ce-i scris în ea. / Vin ploile şi tu la geam, iubito, / Priveşti grădina udă, prin perdea, / Şi frunzele mototolite la-n-tâmplare / Şi-n casă-i cald şi mă lipesc de tine: / Mai lasă desfrunzitele grădine, / Îţi spun, şi cuibăreşte-ţi sânul tare / În palma mea ce blând o să-ţi mângâie / Şi talia cu miros de tămâie / Din candela aprins-a sărbătoare / A Preacuratei Domnului Marie / Şi fii ca dânsa Pururea Fecioară / Ca-n zilele trăite-odinioară…” (Emil Brumaru)