„Cum poţi descrie un abis, când în discuţie este şi asumarea în cunoştinţă de cauză a trecutului?” (Diaconu, 2026: 14).
Deschidem articolul de faţă cu acest citat, preluat din ultima carte a universitarului Mircea A. Diaconu, „Bucovina. Fals tratat de gastronomie şi istorie politică”, Ediţia I, mai 2026, apărută la editura Cartier, Bucureşti/Chişinău. În primă lectură, cuvintele mă duc cu gândul la o atare filozofie adoptată de critic, privind modul de elaborare al cărţii. Că am putea descoperi/afla istoria Bucovinei şi pe o altă filieră, cea gastronomică şi nu numai.
Dar să nu omitem ultimele apariţii ale literatului sucevean. Aşadar, încă din 2021, semnalăm publicarea într-o ediţie editorială actualizată a lucrării „Ion Creangă, Calistrat Hogaş, Ion Agârbiceanu şi Ion Negoiţescu: Recitiri”, apărută la Junimea din Iaşi. Apoi, într-o primă ediţie, cartea „Cernăuţi. Obiecte pierdute”, la editura Cartier”, reeditată acum, în 2026, cu prefaţa autorului. O altă carte este dedicată compozitorului bucovinean Ciprian Porumbescu, „Ciprian Porumbescu. În marginea imperiului”, Editura Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava, 2023. Volumul reprezintă, aşa cum apare descris pe fila 1 un „Proiect editorial realizat, în Anul Ciprian Porumbescu”. Aşadar, patru proiecte editoriale de mare însemnătate. Din cele patru, trei sunt dedicate tematicii bucovinene. Să nu uităm că Mircea A. Diaconu ţine un curs la masteratul de Literatură, USV, despre Bucovina.
Există cărţi care vorbesc despre un loc şi cărţi care îl refac din memorie. Volumele profesorului universitar Mircea A. Diaconu se pare că aparţin celei de-a doua categorii. Ele nu urmăresc doar să informeze, ci să recupereze o lume, să o reaşeze în conştiinţa cititorului şi să demonstreze că Bucovina continuă să existe prin cultură, limbaj şi memorie.
„Cernăuţi. Obiecte pierdute” este, înainte de toate, o carte alcătuită cu rigoarea şi sensibilitatea criticului literar. Aşa cum mărturiseşte autorul în prefaţa intitulată „Acei Cernăuţi”, oraşul nu este privit ca un muzeu al nostalgiei, ci ca un spaţiu viu al culturii, în care literatura, istoria şi destinul se întâlnesc firesc. Mircea A. Diaconu adună texte, voci şi fragmente reprezentative pentru a recompune imaginea unei lumi dispărute doar în aparenţă. Cernăuţiul devine astfel o geografie spirituală, iar obiectele „pierdute” sunt, de fapt, repere identitare recuperate prin lectură. Antologia nu propune concluzii definitive, ci invită cititorul la dialog cu trecutul şi cu marile nume care au făcut din Bucovina un spaţiu de iradiere culturală, piesele apar înşirate sub forma unor poezii – ca structură, evident. Parcă am parcurge un volum de versuri contemporane. Dar versurile sunt, de fapt, realităţi pierdute, găsite, recuperate, înfrumuseţate la drept vorbind, estetic.
Dacă primul volum este construit din fragmente care recompun o memorie, „Bucovina. Fals tratat de gastronomie şi istorie politică” propune o formulă eseistică originală, în care gastronomia devine pretext pentru o amplă reflecţie asupra identităţii bucovinene. Din paginile introductive reiese limpede că autorul refuză graniţele rigide dintre discipline şi preferă întâlnirea fertilă dintre istorie, antropologie, literatură, mentalităţi şi viaţa de fiecare zi. Bucovina este citită aici prin gusturi, ritualuri, poveşti şi contexte istorice, într-un discurs liber, cultivat şi elegant, care transformă un aparent „tratat” într-o meditaţie despre memorie, convieţuire şi civilizaţie. Titlul îşi asumă deliberat caracterul paradoxal: nu este un tratat în sens academic, ci un eseu amplu despre felul în care istoria şi cultura pot fi înţelese şi prin lucrurile mărunte, aparent cotidiene. Iată: „Obiectul numit Bucovina e o realitate relativă aşa cum o realitate relativă sunt eu însumi”. Cuvintele sunt rupte evident dintr-o amplă discuţie a profesorului despre cum ar/am putea „citi” o istorie a Bucovinei. Complexitatea discursului cultural articulat aici o reflectă în aceeaşi măsură pe cea a criticului Mircea A. Diaconu. Am remarcat la o intervenţie a domniei sale, în cadrul unui interviu cum pentru o perioadă va lăsa literatura, critica literară, în locul unui amplu demers istoric şi documentar despre Bucovina (?), în sensul cel mai larg al fenomenului.
Aşadar, cele două volume se completează reciproc. „Cernăuţi. Obiecte pierdute” recuperează memoria prin literatură şi document, în timp ce „Bucovina. Fals tratat de gastronomie şi istorie politică” o reconstruieşte prin eseu şi reflecţie culturală. Împreună, ele confirmă vocaţia lui Mircea A. Diaconu de a privi Bucovina nu ca pe un simplu teritoriu, ci ca pe un spaţiu al spiritului, unde istoria, literatura şi viaţa cotidiană alcătuiesc aceeaşi poveste. Sunt cărţi scrise cu erudiţie, dar şi cu bucuria rară de a transforma cunoaşterea într-o experienţă de lectură autentică, accesibilă şi memorabilă.
SERGIU CRĂCIUN
Comentarii