Neîncetat se cuvine a ne ruga Domnului, ca să ne arătăm mai presus de bântuirea dracilor. Că ne necăjesc nu numai când suntem în linişte şi singuri, ci şi când ne adunăm în Casa lui Dumnezeu, mult se ridică asupră-ne şi ne sfătuiesc să privim cu obrăznicie şi fără sfială feţele fraţilor, ba şi nălucirea faptei celei urâte o zugrăvesc întru noi, turnând în minţile noastre, ca o amestecare a gândurilor, şi în acest chip ne opresc de la Tainele lui Hristos. Dar, prin păzirea ochilor şi prin luarea aminte a gândului, cel înfrânat le va birui pe acestea, harul ajutându-l. Cu câtă pază se cuvine inima şi simţurile noastre a le păzi, că războiul nostru este mare şi îndrăcirea duşmanului asupra noastră este multă. Dar nu se cuvine, pentru aceasta, să ne lepădăm de lupta noastră, ci gândurile vrăjmaşului se cade a nu le face lucrătoare; şi, aşa, îl vom face pe el să crape.
Că ştie Domnul pe cel ce ne necăjeşte pe noi şi câte săgeţi arzătoare aruncă în inimile noastre. Însă a celor ce bine se luptă este vrednicia, ca, bine luând aminte, să nu se lepede de luptă. Că acela ce are pace cu patimile, de ce ar voi să aibă război cu ele? Căci numai unde este vrajbă, acolo este şi război, iar unde este război, acolo este şi luptă, şi unde este luptă, acolo sunt şi cununi. Drept aceea, dacă cineva voieşte să se izbăvească din robia cea amară a patimilor, acela să pornească război împotriva vrăjmaşului.
Dumnezeului nostru, slavă!
(Proloagele, volumul I, Editura Bunavestire, p. 524)
Comentarii