După gust…

Se-ntâmplă ca în prag de Paşte (şi de Crăciun) – ba pe alocuri chiar cu mult timp înaintea acelui prag – unele localităţi (urbane, însă în ultimi ani şi rurale) parcă intră într-o cursă, o întrecere a împodobitului de sezon. Justificată fie de particularităţi ale politicii administrative, fie de argumentul solicitărilor în acest sens din partea localnicilor şi al eventualelor aşteptări din partea oaspeţilor (nu mereu turişti ca atare). Dar în nişte cazuri chiar se subliniază că localitatea trebuie să fie atractivă (măcar din când în când) „pentru turişti”. De parcă ar fi necesar să fie astfel mai ales pentru aceştia, mai puţin pentru localnici. Sau de parcă turismul acesta chiar ar funcţiona la parametrii unui imaginar de mult plăsmuit la mare nivel, deşi de la an la an tot aflăm că are nevoie de proptele din partea statului, ori că este, ca domeniu de activitate, printre ultimele în privinţa lefurilor. Însă acesta e deja un subiect aparte… Se-ntâmplă aşadar ca acolo unde localitatea (sau măcar centrul acesteia) se umple de ouă decorative, flori uriaşe, strident colorate, de iepuroi şi căsuţe cu nimicuri la suprapreţ (adesea artizanatul autohton fiind bătut la capitolul cantitate de produsele de serie chinezească) să fie voci care să spună că-s inutile şi de un kitsch groaznic. Aşa cum se-ntâmplă ca în localitatea unde acestea-s rare ori lipsesc să fie voci care să le dorească, să le ceară măcar de dragul copiilor sau al „tradiţiei”. Şi uite că, pe când încă se mai zice că gusturile nu se dispută, părerile să fie împărţite…