> La acestea vor participa 54 de persoane interesate
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) va organiza, în luna aprilie 2025, trei programe de formare profesională pentru 54 de persoane.
Astfel, potrivit AJOFM, la cursurile de lucrător comercial şi cel de referent resurse umane pot participa câte 20 de persoane, 14 participanţi având cursul de competenţe de citire, scriere şi înţelegere a mesajului.
Pot urma gratuit un curs de calificare sau recalificare persoanele inactive sau cele care realizează venituri sub indicatorul social de referinţă (660 lei). Au dreptul la un curs fără plată şomerii; persoanele care nu au loc de muncă după absolvire; persoanele care au obţinut statutul de refugiat; cetăţenii străini sau apatrizii; persoanele eliberate din detenţie; persoanele din mediul rural fără venituri lunare.
Doritorii pot obţine informaţii la email [email protected] sau prin prezenţa la sediul AJOFM Suceava şi punctele de lucru din Fălticeni, Gura Humorului, Cîmpulung Moldovenesc sau Vatra Dornei.
Persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă li se oferă, astfel, posibilitatea dobândirii cunoştinţelor teoretice şi practice specifice unei noi meserii care să mărească şansele ocupării unui loc de muncă. Formele prin care se realizează formarea profesională sunt cursurile de calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare, dar şi stagiile de practică.
























Comentarii