Cel ce se leapădă de lume din frică, pe bună dreptate poate fi comparat tămâiei care arde la început răspândind un miros frumos, pentru a se sfârşi apoi în fum urât mirositor.
Iar cel ce s-a lepădat de lume gândindu-se la recompensă, se aseamănă unei pietre de moară care se mişcă mereu în acelaşi fel.
Cel ce s-a lepădat însă de lume din dragoste de Dumnezeu, dobândeşte zelul cel bun încă de la început şi, chiar în materie căzând, cu cât înaintează, tot mai mult creşte vâlvătaia focului.
(Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amarcord, Timişoara, 2000, p. 147)
Comentarii