> „Economisim 10 milioane de lei ce vor fi investiţi pentru confortul cetăţenilor”
Noua organigramă a Primăriei Municipiului Suceava a fost aprobată miercuri de Consiliul Local Suceava.
Primarul Vasile Rîmbu a prezentat detalii despre noua organigramă a instituţiei, un subiect intens dezbătut în ultima perioadă. El a subliniat că reorganizarea a fost gândită astfel încât să nu afecteze locurile de muncă sau salariile angajaţilor, ci să creeze structuri „suple, eficiente şi eficace”, menite să răspundă mai bine nevoilor cetăţenilor.
„Când am conceput această organigramă, am avut în vedere ca nimeni să nu-şi piardă locul de muncă şi să nu se confrunte cu micşorări de salariu. Am vrut să eliminăm anumite artificii din instituţiile publice, unde personalul a fost amestecat fără a ţine cont de competenţe sau atribuţii” a declarat primarul în faţa consilierilor locali.
El a recunoscut că există servicii care lipsesc şi care vor fi înfiinţate, dar şi direcţii care trebuie să-şi schimbe modul de funcţionare.
Reorganizarea a adus o reducere semnificativă a numărului de directori generali, directori adjuncţi şi alte funcţii de conducere, precum şi a unor servicii considerate redundante. „Am redus drastic numărul acestor poziţii. Solidaritatea e o calitate a cetăţeanului român, iar dacă cineva câştigă temporar mai puţin, nu cred că va fi un deranj extraordinar, mai ales că economiile vor fi redirecţionate către nevoile comunităţii” a explicat Vasile Rîmbu, comparând măsura cu o masă în familie, unde „toţi primesc ceva pentru a genera satisfacţii”.
Economia estimată în urma reorganizării este de 10 milioane de lei, sumă care, potrivit primarului, ar putea creşte şi care va fi investită în „destinaţiile cele mai necesare confortului cetăţenilor Sucevei”.
Numărul total de posturi din primărie este stabilit la 790, însă edilul-şef a precizat că cifra nu este definitivă, iar aparatul administrativ poate rămâne numeros dacă „generează performanţă”.
Vasile Rîmbu a respins ferm acuzaţiile de „epurare” care au circulat în spaţiul public, afirmând că „nu poate fi vorba de aşa ceva”. „Noi ne dorim o i-epurare: să dispară iepurii şi să vină mai mulţi lei” a adăugat primarul, subliniind că obiectivul este crearea unei echipe competente şi dedicate. Sistemul rămâne flexibil, urmând să fie ajustat în funcţie de necesităţile viitoare. (N.B.)
























Comentarii