Consiliul Judeţean Suceava, sub conducerea preşedintelui Gheorghe Şoldan, a propus două proiecte de hotărâre menite să modernizeze infrastructura Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava, în contextul creşterii traficului aerian şi al necesităţii îmbunătăţirii siguranţei şi capacităţii operaţionale.
Primul proiect vizează lucrări de marcaje şi balizaj la platforma aeroportului, iar cel de-al doilea propune modernizarea sistemului de aterizare instrumentală şi a infrastructurii meteorologice pentru trecerea la categoria CAT III.
Astfel, în referatul de aprobare semnat de vicepreşedintele Stelian Simeria, se arată că lucrările de modernizare realizate în ultimii ani la Aeroportul „Ştefan cel Mare” au atras noi operatori aerieni şi au diversificat rutele operate. Platforma de debarcare-îmbarcare, funcţională din 2015, dispune de 4 poziţii de parcare pentru aeronave cu anvergura aripilor de maxim 28,50 metri, două poziţii restricţionate pentru aeronave de tip C şi un marcaj alternativ pentru aeronave de tip D. Lipsa balizajului luminos şi insuficienţa locurilor de parcare în orele de vârf au generat necesitatea unor investiţii suplimentare.
Proiectul prevede reconfigurarea marcajelor existente, crearea a minim 5 noi poziţii de parcare şi instalarea unui sistem modern de balizaj cu surse LED, conform standardelor în vigoare. De asemenea, proiectoarele actuale vor fi înlocuite cu modele LED cu distribuţie asimetrică. Valoarea totală a investiţiei este de 11.021.637,90 lei (inclusiv TVA), din care 5.863.879,20 lei reprezintă costurile pentru construcţii-montaj. Finanţarea va fi asigurată din bugetul judeţului Suceava, iar obiectivele includ creşterea siguranţei, capacităţii operaţionale şi a veniturilor aeroportului.
În referatul pentru al doilea proiect se arată că Aeroportul Suceava deţine o pistă de 2.460 metri lungime şi 45 metri lăţime, echipată din 2016 cu un sistem de aterizare instrumentală CAT II. Gestionarea traficului aerian este asigurată de ROMATSA RA, care deţine şi echipamentele de radionavigaţie. Totuşi, în condiţii de vizibilitate orizontală sub 300 de metri, sistemul CAT II generează întârzieri sau anulări de zboruri, afectând fluiditatea operaţiunilor.
Pentru a remedia această situaţie, ROMATSA a comandat în 2024 un studiu de fezabilitate elaborat de Electroproiect SA Bucureşti pentru obiectivul „ILS/DME RWY 34 cu extinderea şi modernizarea sistemului AWOS pentru compatibilitatea la CAT III”. Proiectul prevede modernizarea sistemului ILS/DME existent la categoria CAT III/E/4 şi extinderea sistemului AWOS pentru condiţii de operare CAT III, cea mai avansată categorie de performanţă. Investiţia, evaluată la 12.436.151,57 lei (inclusiv TVA), din care 2.950.789,55 lei pentru construcţii-montaj, va fi finanţată din bugetul judeţului Suceava şi al ROMATSA, printr-un protocol de colaborare.
Ambele proiecte, supuse aprobării plenului Consiliului Judeţean, urmăresc creşterea siguranţei şi eficienţei operaţiunilor, inclusiv în condiţii de vizibilitate redusă, precum şi consolidarea poziţiei aeroportului pe harta transportului aerian regional.
Preşedintele CJ Gheorghe Şoldan a subliniat importanţa acestor investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii şi susţinerea economiei locale, evidenţiind necesitatea adaptării la cerinţele actuale ale traficului aerian. (N.B.)
























Comentarii