- Veseleşte-te că Biserica lui Hristos, împodobindu-se astăzi cu înălţarea sfintelor icoane, odoare de mare preţ ale sufletului, se face credincioşilor unire de Dumnezeu dăruită.
- Urmează cu scumpătate învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos, Care este Calea, Adevărul şi Viaţa, surprinsă în Scripturi, Evanghelii şi icoane.
- Întăreşte-ţi Ortodoxia prin cinstirea sfintelor icoane, cărţi vii scrise cu lumină şi legătura vie a omului cu Dumnezeu, în Iisus Hristos, prin întruparea Sa.
- Nu te lăsa influenţat de amăgirile învăţăturilor străine, ci caută adevărul în învăţătura Bisericii, care se bazează pe adevărul revelat de Dumnezeu aleşilor Săi.
- Rămâi sub oblăduirea icoanelor pe tot parcursul hronicului vieţii tale pământeşti, cu convingerea că ele te sfinţesc, ca pe cel ce iubeşti podoaba Bisericii.
- Mărturiseşte adevărul că, deşi pe Dumnezeu Tatăl nimeni nu L-a văzut vreodată, Fiul cel Unul-Născut, întru Care locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Treimii, este Cel ce ni L-a făcut cunoscut.
- Închină-te înaintea icoanelor, preamărind pe Dumnezeu şi pe sfinţii Lui, tămâiază şi aprinde candele, precum odinioară fiii lui Israel în faţa chipurilor de heruvimi.
- Apără cu râvnă adevărul despre cinstirea icoanelor în faţa necredincioşilor, trăind credinţa de odinioară a Veronicăi, pe a cărei mahramă a rămas imprimat chipul lui Hristos.
- Priveşte icoanele cu ochii sufletului şi, astfel, vei putea să dăltuieşti în tine sfinţenia vieţii celor reprezentaţi, iar prin cinstirea lor, să-L preamăreşti pe Cel Care este minunat întru sfinţii Săi.
- Fundamentează-ţi cinstirea icoanelor pe realitatea întrupării Mântuitorului Iisus Hristos, descris în cuvinte şi culori păstrate de Sfânta Tradiţie, mărturia vie a Bisericii.
† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

























Comentarii