Poliţia Română a anunţat că poliţiştii Direcţiei Rutiere, din cadrul centrului E-SIGUR, s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii, în cazul a doi conducători auto înregistraţi în cadrul noului sistem de monitorizare a traficului implementat la nivel naţional. Aceştia fuseseră înregistraţi foto-video în timp ce depăşeau limita legală de viteză, dar au fost declarate, în mod fals, alte persoane ca fiind cele care conduceau.
Cei doi conducători auto au fost detectaţi de aparatul radar montat pe trepied, pe DN 2, în judeţul Suceava, conducând peste limita legală de viteză instituită pe acel tronson de drum.
Conform procedurii, poliţiştii au solicitat proprietarilor autoturismelor să le fie comunicată identitatea celor doi şoferi, detectaţi cu aparatul radar cinemometru de tip TruCAM II, în cadrul programului E-SIGUR.
În ambele cazuri, analiza înregistrărilor foto/video a relevat faptul că la volan se aflau persoane de sex masculin. Însă, proprietarii autovehiculelor au transmis, în mod fals, faptul că autoturismele erau conduse de persoane de sex feminin. Ca urmare, poliţiştii au întocmit două procese-verbale de sesizare din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii. În aceste cazuri, verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
„Atragem atenţia asupra faptului că dispozitivele radar, montate pe trepied, înregistrează activitatea din trafic la calitate deosebită, iar sistemul este implementat pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră” a transmis Poliţia Română.
Sistemul E-SIGUR este operaţional la nivelul întregii ţări. Radarele sunt amplasate în zonele cu risc rutier, înregistrările fiind ulterior analizate. Abaterile sunt sancţionate potrivit legii, după identificarea conducătorului auto. Procesul-verbal este comunicat la domiciliul acestuia, fără a fi necesară oprirea în trafic.
Acest sistem presupune monitorizarea traficului rutier prin colectarea de date cu ajutorul dispozitivele radar, tip pistol, din dotarea structurilor de Poliţie Rutieră. Radarele de tip TruCAM II sunt amplasate în afara părţii carosabile, montate pe trepied, la loc vizibil.
Sistemul E-SIGUR reprezintă un pas major pentru creşterea siguranţei pe drumurile publice şi reducerea numărului de accidente rutiere.
Primul şofer sucevean surprins de sistemul E-SIGUR e din Milişăuţi
Un şofer din judeţul Suceava a fost identificat de poliţiştii rutieri în timpul unei acţiuni de monitorizare a traficului, desfăşurată pe 24 februarie 2025, pe DN 2, cu ajutorul sistemului radar TruCAM II, integrat în programul E-SIGUR al lunii februarie. Acesta este primul şofer din judeţul Suceava faţă de care se fac proceduri legale după ce a fost depistat de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Rutieră, în colaborare cu Serviciul Rutier Suceava, a constatat că autoturismul condus de bărbat rula cu o viteză de 85 km/h, într-o zonă cu limita legală de 70 km/h, depăşind astfel viteza permisă cu 15 km/h.
În urma verificărilor suplimentare, poliţiştii au descoperit că numerele de înmatriculare provizorii ale vehiculului erau expirate, autorizaţia de circulaţie provizorie nemaifiind valabilă. Datorită preciziei imaginilor captate de sistemul modern TruCAM II, s-a stabilit că şoferul este un bărbat domiciliat în localitatea Milişăuţi.
Bărbatul urma să fie invitat la audieri pentru întocmirea documentelor procedurale, fiind suspectat de săvârşirea infracţiunii de conducere sau punere în mişcare a unui vehicul neînmatriculat. (N.B.)
























Comentarii