O poveste despre pictură şi înălţimile celeste

Întâlnirea cu sufletele iubitoare de frumos, figuri celebre sau anonimi rămaşi în umbra nedumeririlor celor din jur, poartă în sine o lumină aparte. Aceşti oameni, purtători de har şi sensibilitate, îi îmbogăţesc, prin simpla lor prezenţă, pe cei ce au privilegiul de a-i cunoaşte, dar şi pe aceia care, de departe, le descoperă povestea şi îşi hrănesc sufletul din pilduitoarea lor existenţă.

Când am descoperit, cu ceva ani în urmă, o parte din lucrările artistei Cela Neamţu, am fost uimit de frumuseţea acestor lucrări de seamă pe care le-a izvodit într-o viaţă de om. Mâinile sale au ţesut nu doar fire şi culori, ci mai ales emoţii, istorii şi visuri. Când specialiştii au comparat-o cu domniţele de viţă nobilă ale Moldovei de altădată, nobleţea şi rafinamentul ei s-au revelat într-o lumină şi mai aparte. O paralelă mai mult decât justificată, căci asemănările sunt nenumărate!

În aceeaşi măsură se aşază şi activitatea pictorului Costin Neamţu, numit omul-poveste sau pictorul în poveste. La Suceava, în mai 2024, atunci când i-a fost dedicată o expoziţie aniversară cu prilejul împlinirii a 85 de ani de viaţă, lucrările sale au vibrat ca un ecou al timpului, reunind în culori şi forme esenţa unei vieţi trăite în slujba artei. Fiecare tablou a devenit o fereastră deschisă spre un univers în care istoria şi sensibilitatea artistică se împletesc armonios.

Înţelegând valoarea operelor unui pictor recunoscut, care s-a însoţit cu jertfa penelului din fragedă vârstă, am încercat să descifrez sensurile mai adânci ale exis­tenţei sale. Dincolo de renumele artistic, de culorile şi formele care îi poartă semnătura, se conturează portretul unui om cu un suflet bun şi luminos, a cărui valoare nu se măsoară doar în lucrările sale, ci şi în impactul pe care l-a avut asupra celor din jur. Pentru familie, prieteni, dar şi pentru generaţiile de elevi cărora le-a fost mentor, el nu este doar un pictor remarcabil, ci un reper, un spirit cald şi generos, care a dăruit, în egală măsură, artă şi omenie.

M-au impresionat cuvintele doamnei Cela Neamţu, care îmi mărturisea recent despre un profesor universitar, altădată elev al soţului ei, care s-a preocupat de starea lui de sănătate, exprimându-şi, totodată, dorinţa de a-l vedea şi de a purta un dialog cu el. Într-o lume grăbită, astfel de oameni sunt adevărate repere de demnitate şi recunoştinţă. Există şi astfel de personalităţi care, de la înălţimea chemării lor, fie că au ajuns în funcţii importante, fie au rămas oameni simpli, nu uită să-şi onoreze dascălii, modelatorii de suflete şi conştiinţă care le-au clădit, cândva, temelia devenirii. Iar pictorul Costin Neamţu a fost, fără îndoială, unul dintre aceşti făuritori de viitor.

În preţioasele întâlniri de până acum, mărturisirile celor doi soţi-artişti, Cela şi Costin Neam­ţu, au fost de o frumuseţe irezistibilă, cu evocări şi actualizări ale altor vremuri, ale unei gândiri profund ancorate în marile valori, îndeosebi credinţa, omenia, recunoştinţa şi armonia, atât în familie, cât şi cu ceilalţi.

Din amintirile lor sunt relevante, mai ales acum, trăirile pictorului Costin Neamţu despre atmosfera de poezie şi creaţie a unui sat aflat pe Valea Siretului, nu departe de ţinuturile fălticenene, atât de frumos zugrăvite în duh sadovenian, loc în care Costin Neamţu a văzut lumina zilei.

Încă din anii copilăriei, năzuinţele lui Costin Neamţu îşi luau avânt, fiind purtate de admiraţia faţă de învăţătorul său, Emil Grigore. Deşi la prima vedere părea un dascăl obişnuit, acesta avea în suflet lumina artei, căci fusese discipol al marilor maeştri ai Belle Artelor din Iaşi, Octav Băncilă, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza şi alţii. Cu o viziune rară şi o pasiune autentică, el a reuşit să descopere în rândul tinerilor din sat acele suflete vibrante, înzestrate cu har, cărora le-a deschis calea spre miracolul culorilor. Printre ei se număra şi Costin Neamţu, cel care avea să împlinească un destin artistic remarcabil.

Cât de importantă este întâlnirea unor astfel de dascăli, a celor care reuşesc să schimbe viaţa, traiectoria, orizonturile elevilor lor, oameni care nu uită!

Costin Neamţu s-a bucurat în acei ani de prietenia şi colegialitatea altor doi pictori, Ion Grigore şi Petru Petrescu, cunoscuţi mai târziu celor mulţi.

Mărturisirile lui vorbesc despre adevărate lecţii despre peisagistică, despre culori, despre frumuseţile pe care le putem găsi lângă noi şi pe lângă care trecem adeseori fără să le acordăm importanţa cuvenită.

Învăţătorului din satul fălticenean unde s-a format Costin Neamţu i s-au adăugat alţii, cu vocaţie remarcabilă, cum a fost profesorul Călin Alupi, cel zugrăvit în nuanţe inefabile de prietenul şi admiratorul său, Grigore Ilisei. Apoi, Costin Ioanid şi Ghiţă Popescu…

Vor mai fi fost şi alţii dintre profesorii de altădată, dar Costin Ioanid şi Ghiţă Popescu, de la Pictura Monumentală, au însemnat mult pentru viitorul artist. Cred că tocmai de aici izvorăşte şi legătura pe care Costin Neamţu şi soţia sa, Cela Neamţu, au cultivat-o cu Biserica şi cu Țara Sfântă. Ataşamentul lor faţă de Ierusalim nu este doar o expresie a credinţei, ci şi mărturia unei chemări interioare, a unei legături spirituale ce le-a marcat atât viaţa, cât şi creaţia artistică. Doresc să subliniez acest devotament ca un memento al realizărilor lor în locurile binecuvântate unde Fiul lui Dumnezeu S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi, revelându-Şi slava, „slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). În fiecare lucrare a lor pare să se oglindească această lumină divină, legătura tainică între artă şi credinţă.

Din Locurile Sfinte, Costin Neamţu şi soţia sa, Cela Neamţu, vor fi sorbit nu doar frumuseţea sacră a peisajelor, ci şi lumina spirituală ce le-a inspirat creaţia. Astfel, la Aşezământul românesc din Ierihon, câteva dintre lucrările remarcabile ale Celei Neamţu îşi găsesc locul, purtând numele de „Ferestrele de la Ierihon”. Acestea nu sunt simple opere de artă, ci adevărate punţi între cer şi pământ, ferestre simbolice prin care privirea trece fără a se opri la contururi, ci înălţându-se către Dumnezeu. Ele devin o chemare tăcută, dar puternică, către deschiderea sufletelor spre Împărăţia veşnică, care îi aşteaptă pe toţi şi pentru care suntem chemaţi să împlinim fapte vrednice, demne de a o dobândi.

La Ierusalim, în biserica Reprezentanţei Patriarhiei Române, profesorul domnului Costin Neamţu, maestrul Ghiţă Popescu, a fost invitat să picteze, la îndemnul Patriarhului Justinian Marina. Erau tocmai acei ani când Costin Neamţu îşi isprăvea studiile de artă, sub îndrumarea lui şi a altor recunoscuţi pictori ai vremii.

Din toate lecţiile primite de-a lungul vieţii şi din toate întâlnirile pe care le-a avut, începând cu învăţătorul din satul Corni, care i-a deschis cel dintâi ochii către tainele culorii, şi continuând cu marii profesori pe care i-a ascultat şi admirat, Costin Neamţu a învăţat necontenit. Fiecare întâlnire cu aceşti mari artişti a fost pentru el o treaptă spre desăvârşire, fiecare mentor – o lumină călăuzitoare pe drumul artei şi al cunoaşterii. Impresionanta colecţie de lucrări semnate de Costin Neamţu, răspândită în marile muzee de artă din Bucureşti, Sibiu, Suceava, Iaşi, Fălticeni, Galaţi, Botoşani, Constanţa, Râmnicu Vâlcea, Bârlad, Vaslui şi în multe alte locuri din ţară, dar şi dincolo de graniţe, fie expusă în galerii itinerante, fie păstrată de colecţionari şi iubitori de frumos, stă mărturie pentru un destin artistic excepţional. Fiecare tablou reflectă căutarea unui spirit profund, îndrăgostit de frumuseţea nepământeană, de lumina divină care transcende formele şi culorile. Iar această dragoste, împărtăşită şi trăită alături de soţia sa, Cela Neamţu, a fost aşezată cu smerenie şi dăruire pe altarul artei şi al culturii româneşti, fără a aştepta răsplată, ci doar bucuria de a lăsa în urmă o moştenire demnă de a fi admirată şi preţuită.

Dacă oamenii nu au reuşit îndeajuns să cinstească activitatea lui, rămâne ca Dumnezeu să ofere răsplătirea deplină şi veşnică pe care, atât de inspirat, Apostolul Pavel o căuta după istovitoarea lui lucrare misionară: „De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui“ (2 Timotei 7, 8).

După cum am aflat din aprecierile celor care-i cunosc opera şi personalitatea, Costin Neamţu „presară în structuri iscusit orchestrate mirabila pulbere a pastelului”. În creaţia sa, Costin Neamţu „recurgea la elemente cu răsunet din arta frescarilor români”, astfel că „adiau în tablourile lui ecouri din hieratismul bizantin; exista o fericită contagiune cu decorativismul oriental şi cu acele particulare limbaje ale primitivităţii africane. Topite toate însă într-o sinteză ce isca o nouă realitate artistică, cu stilizare şi rostire proprie într-o matrice ce evidenţia potenţialităţile monumentalistului cu statură impozantă” (Grigore Ilisei).

Într-un interviu realizat la o zi aniversară, Costin Neamţu afirma: „Universul artistic care, datorită Proniei cereşti, se găseşte într-o familie ca a noastră cred că este benefic. Partea cea mai importantă este păstrarea identităţii fiecăruia în orientarea creaţiei. Nu ne trebuie nici sfaturi, nici dispute. Dialogul este purtat cu noi înşine şi cu mediul de creaţie al fiecăruia. Diferenţele dintre o generaţie şi alta sunt mici. Pare-se că totuşi idealurile sunt diferite. Sunt confesiuni rourate peste timp de o aură testamentară”.

Artistul Costin Neamţu a creat o lucrare vastă, gravitând între figurativ şi abstract, iubind uleiurile, acrilicele, dar şi pastelul, având, pe de o parte, respect faţă de tradiţie şi, pe de altă parte, o orientare spre limbajele contemporaneităţii. Multe dintre lucrările sale, unele miniaturale, altele cu o puternică impresie de maiestuozitate, dezvăluie o cromatică specială, aducând aminte de frumuseţea operelor realizate de marii artişti care l-au precedat.

Doamna Cela Neamţu, artista deplină a tapiseriei acestui timp zbuciumat, mărturisea că, înainte de a se îndrăgosti de viitorul ei soţ, i-a apreciat foarte mult desenele. În vremea studiilor universitare, studentă la Arte textile, era captivată de lucrările realizate de colegii de la secţiile paralele. Cele cu adevărat reuşite au inspirat-o în alcătuirea originalului şi fermecătorului ei discurs creator, în domeniul ţesutului artistic. O astfel de fericită înrâurire au avut şi operele viitorului ei soţ. Cei doi aveau să întemeieze apoi o familie respectată în lumea artelor, ea impunându-se ca o doamnă a tapiseriei româneşti, el ca un pictor apreciat, prezent atât pe simezele din rotunjimea pământului românesc, cât şi în străinătate.

La Costin Neamţu şi la soţia sa, Cela Neamţu, preţuiesc profund aşezarea lor într-un firesc al bunei-cuviinţe, o calitate rară şi tot mai greu de întâlnit. Ei au trăit nu doar prin artă, ci şi printr-o dăruire sinceră faţă de ceilalţi, printr-o generozitate tăcută, dar constantă, care le-a definit existenţa. Dragostea lor faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică şi faţă de oameni nu a fost doar o expresie declarativă, ci un mod de a fi, o lumină care s-a reflectat atât în creaţia lor, cât şi în felul în care şi-au purtat paşii prin viaţă: cu demnitate, smerenie şi nobleţe sufletească.

Lucrările de la Ierihon, cele de la Mănăstirea Frumoasa şi multe altele aşezate în mănăstiri şi biserici vorbesc despre legătura lor cu Cel de la Care au primit aceste daruri bogate. Când ne aducem aminte de Dăruitor, darurile se înmulţesc, şi, dimpotrivă, când ne considerăm principalii pioni în toate ecuaţiile, darurile se împuţinează.

Remarc, de asemenea, cu profundă admiraţie, chemarea preotului în casa soţilor Neamţu, un spaţiu transformat într-un adevărat sanctuar al frumosului, plin de icoane, tablouri şi tapiserii. Prin acest gest, ei au căutat nu doar binecuvântarea Domnului asupra căminului lor, ci şi alinarea sufletească adusă de rugăciune, de harul sfinţitor şi de darul iertării, acea lumină spirituală de care fiecare avem nevoie, cu atât mai mult în ceasul din urmă al efemerei noastre existenţe.

Astfel de trăiri, profund ancorate în frumuseţe, credinţă şi generozitate, ne fac să ne gândim că în galeria cerească există un loc aparte pentru cei care au dăruit lumii nu doar artă, ci mai ales lumină sufletească.

Pentru darurile primite de la Cel Preaînalt, mă rog ca amintirea pictorului Costin Neamţu să dăinuie printre iubitorii de frumos, dar mai ales înaintea Domnului, Care nu uită să răsplătească fiecăruia după lucrarea pe care a împlinit-o!

PS TIMOTEI PRAHOVEANUL

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor