Prima „ofensivă Ciprian Porumbescu” a lui Leca Morariu
Leca Morariu (poate vom discuta şi despre fraţii săi, Victor şi Aurel), „antrenat” de atmosfera de familie, nu mai puţin şi de preocupările, la un moment dat, ale companionului Ion Grămadă – „fiu de suflet” al preotului Constantin Morariu – ajunge să fie un „ciprianist” de bază/forţă, prin acţiuni care ies din tiparele obişnuite. În afara implicării cu succes, alături de părintele său, în „întreprinderea” înfiinţării Muzeului „Ciprian Porumbescu” – premiata sa carte De la noi, apărută în timpul primului război mondial, s-a vândut în folosul acestei instituţii culturale – să remarcăm faptul că în aceleaşi împrejurări dramatice, aflat la Viena, caută şi află violoncelul „Craiului-Nou” al Bucovinei, pe care îl şi achiziţionează. Spicuim din Jurnalul ţinut cu grijă: la 8 febr. 1915, „Înainte de amiază Nandriş. Îi vorbesc de muzeul Ciprian Porumbescu, care va fi ca vienezul Schubert Muzeum”; a doua zi, „Demin. la 11h la România Jună. Violoncelul lui Ciprian Porumbescu: eingelegt, înfăţişare veche, lemn simplu (ton moale), dezlipit la gardine. Viorica lui Flondor şi – se rupe tarniţa. Cununa de lauri auriţi înapoi pe el şi-n dulap”. După un an şi jumătate, la 19 sept. 1916: „Nandriş îmi scrie din Viena: întreaga avere a dizolvatei societăţi studenţeşti România Jună se vinde la tobă! Şi violoncelul lui Ciprian Porumbescu! Şi biblioteca! Şi arhiva unei societăţi al cărei membru a fost un Slavici etc. – nu! Violoncelul îl cumpăr eu!” şi, în sfârşit, la 22 ian. 1917: „La Păr. Sidorovici surprindere: violoncelul lui Ciprian Porumbescu salvat (cu 250 cor.) din mâinile jidoveşti în care (afară de biblioteca „dăruită” universităţii!) a încăput întreaga avere românească a României June!”
Dar, înainte de aceasta….
Ne-a ieşit în faţa ochilor – târziu, dar mai bine… – un „textuluş” care poate fi inventariat (deocamdată) ca fiind prima contribuţie publicistică „la temă” a viitorului profesor universitar, director de teatru şi de reviste, folclorist, crengenist, eminescolog etc. şi… ciprianist, care până atunci se manifestase cu predilecţie prin culegerea de folclor. Iar acesta se referă tocmai la moştenirea/recuperarea talentatului bucovinean, dar şi al întregii românimi (un bun amic de-al nostru încă mai crede că termenul – care a făcut epocă în secolul al XVIII-lea – îi aparţine/a fost inventat de Grigore Vieru…): Una din puţinele societăţi ce-şi îndeplinesc datoria, articol publicat în „Neamul românesc” al lui Nicolae Iorga (An. VI, nr. 117, 17 oct. 1911, p. 1865-1866). Nu este o mare contribuţie filologică, ideatică, dar credem că merită a fi menţionată – ţinând cont de vremea apariţiei – ca meritorie de trecut „la inventar”. Să dăm curs anunţului:
În adevăr, se pare că „oamenii se asociază de obicei pentru a pierde timpul” şi numai „uneori pentru a-l întrebuinţa”, cum este cazul cu reuniunea de cântare Ciprian Porumbescu din Suceava. Cum însă spiritul de reclamă nu este printre însuşirile neamului nostru, faptele acestei reuniuni au rămas să se desfăşoare pe tăcutele, abia din când în când semnalate de câteva şire, peste care se trece repede, şi care se uită şi mai repede.
Azi – după un interval atât de scurt: „fascicula” întâia a apărut în 19101 – 6 fascicole de cea mai ireproşabilă înfăţişare vin să ne împrospăteze, scoţând din mormântul uitării o parte, o atât de mică parte2 din lamura sufletului lui Ciprian Porumbescu, şi deci şi al nostru. Şi, dacă în Neamul românesc literar, anul II, p. 640, d. Şt. Popescu se bucură că fascicola 1 e lucrată „foarte bine, curat şi frumos” ca execuţie tehnică, atunci cu atât mai mult ar trebui să se constate aceasta la fascicola din urmă apărută, în şi mai bune condiţii tehnice, şi, dacă preţul (de 2 lei şi 50 de bani) al întâiului caiet a făcut să se dorească „cel puţin” la celelalte fascicule „preţuri populare”, atunci iat-o satisfăcută şi această dorinţă prin reducerea preţului celorlalte caiete (la 2 lei şi la 1 leu şi 50 de bani). Dacă însă se vor regreta şi în aceste caiete „acele mici greşeli de armonie, tehnică corală, compoziţie etc.”, care „întunecă frumuseţea compoziţiilor”, atunci să se ştie că profesorul de muzică Alfred Schlüter, care îngrijeşte pentru tipărire partea muzicală a pieselor, nu e autorizat să schimbe, în afară de evidentele scăpări din vedere, nicio iotă din esenţialul compoziţiilor, care, dându-se acum în parte pentru întâia dată la lumină, trebuie să apară aşa cum sunt.
Mai târziu vom avea ediţiile critice – şi vor veni, precum s-a apropiat vremea pentru opera lui Alecsandri; criticii strecoară ici un punct, colo o virgulă… Şi tot aşa vor alerga toţi – desigur – la bogatul izvor de melodie al operei lui Ciprian, şi se vor găsi maeştri care vor şti să coboare tainele contra-punctului peste cea mai vitreg sortită operă a unui strălucitor şi nenorocit talent!…
Aveau să urmeze alte şi alte contribuţii ale lui Leca Morariu la tema „Ciprian Porumbescu” (bune-rele, băgate-nebăgate în seamă), atât prin manifestările societăţii Armonia (pe care a condus-o o bună bucată de vreme), prin articole de sine stătătoare, culminând cu ampla monografie Iraclie şi Ciprian Porumbescu, dar acestea din urmă, după o vorbă favorită astăzi „învârtitorilor de limbă” (mai ales prin canalele TV), „sunt istorie”, adică au intrat în istoria subiectului. Noi am descoperit – întâmplător – ne-am făcut datoria/meseria de a transmite mai departe şi… – succes la lectură!
LIVIU PAPUC
1 Şi după un timp de aşteptare atât de lung: 28 de ani sunt împliniţi de la moartea lui!…
2 Abia 23 din „mai mult de 230” de piese (v. prefaţa întâiului caiet)!
Comentarii