Viceprimarul Sucevei Dan Ioan Cuşnir a denunţat, într-un comunicat de presă, practicile controversate ale fostului primar Ion Lungu şi fostului viceprimar Lucian Harşovschi, acuzându-i de gestionarea defectuoasă a transportului public local (TPL) şi de promovarea intereselor personale în detrimentul comunităţii.
Potrivit comunicatului, cuplul Lungu – Harşovschi a adus TPL în pragul colapsului, prin numirea unor persoane necalificate în funcţii-cheie, dar şi prin promovarea unor practici ilegale, respectiv prin protejarea unei reţele de maxi-taxi care a operat ilegal în oraş şi a piratat astfel Societatea de Transport Public Local care se confruntă acum cu datorii de 4,5 milioane de lei la Finanţe şi riscă deconectarea de la reţeaua electrică din cauza neplăţii facturilor.
Vă prezentăm integral comunicatul semnat de viceprimarul Dan Ioan Cuşnir. (N.B.)
Îmi asum faptul că postacii nostalgici şi conturile fără personalitate vor spune că sunt revanşard şi că am ceva personal cu cei doi indivizi care au tratat Suceava ca pe o moşie de-a lor. În numele adevărului am obligaţia morală de a merge înainte pentru că obiectivul meu este ca NIMENI, NICIODATĂ să nu mai îndrăznească să subjuge oraşul şi Instituţiile Statului.
Scopul meu nu este să adun aprecieri sau să îmi cresc numărul de „prieteni” pe reţelele de socializare. Scopul este ca Sucevenii să afle, să ştie ce s-a întâmplat astfel încât NIMENI, NICIODATĂ să nu îşi mai permită aşa ceva.
Depre lăcomie şi despre interese personale în detrimentul intereselor comunităţii, episodul 6 – „Moşia” lui Lungu şi Harşovschi.
Lungu şi Harşovschi au adus transportul public local în pragul colapsului promovând nişte nepricepuţi în funcţii de conducere atât în Societatea de Transport Public Local, cât şi în Serviciul Autoritatea Locală de Autorizare Transport. În momentul de faţă, TPL are datorii eşalonate la Finanţe pentru taxe aferente salariilor de 4.5 milioane lei şi preaviz de deconectare de la E.ON pentru neplata energiei electrice.
Cum s-a ajuns în această situaţie? Piratare coordonată, curse nerentabile şi gratuităţi electorale!
Deşi au trecut câţiva ani, trebuie să readucem aminte faptul că Lungu şi Harşovschi sunt cei care au încurajat ani de zile piratarea TPL de către o reţea bine pusă la punct de microbuze de tip maxi-taxi care, teoretic, efectuau nişte trasee intrajudeţene, dar în realitate efectuau trasee doar pe raza Municipiului Suceava. S-a ajuns până acolo încât în perioada 2017-2020 autobuzele primăriei erau sufocate de 87 de autovehicule maxi-taxi coordonate direct şi prin interpuşi de Harşovschi Lucian. Se ajungea până acolo încât patronii firmelor Manucu (Sorinel şi Sorinica), Eurotransport şi Eurotip le „râdeau în nas” angajaţilor din primărie care voiau să îi controleze şi să le dea amenzi pentru că opreau în staţiile din municipiu, deşi nu aveau voie să o facă. Sunt cunoscute în Primăria Suceava episoadele în care cei de la Autorizare Transport Public plecau pe teren să controleze, iar Harşovschi Lucian îi întorcea de la lift înapoi în birouri. Le-a cerut tabelul cu programarea controalelor şi i-a prevenit pe transportatori când şi unde vor fi controlaţi. Pentru că nu puteau să îi stăpânească pe cei de la Autorizare Transport Public Local, Lungu şi Harşovschi l-au schimbat pe şeful de serviciu, Gabriel Petruc, cu nimeni altcineva decât Marius Botârcă, cumnatul direct a lui Harşovschi Lucian. Piratarea sistemului public de transport era atât de bine organizată încât maxi-taxi-urile erau coordonate de către un „dispecer” care ştia când pleacă autobuzele din baza TPL, astfel încât în staţiile de autobuz din oraş, unu sau două maxi-taxi ajungeau înaintea autobuzului TPL. Astfel, Lungu şi Harşovschi au reuşit să tolereze şi să încurajeze o stare care a dus la o pierdere cumulată de 4.347.425 lei, nerecuperată încă şi rostogolită în fiecare an şi la zeci de mii(!) de ore de muncă neplătite angajaţilor. Aceste practici au făcut ca, în fiecare an, TPL să plătească aproximativ 500.000 lei penalităţi şi dobânzi către Finanţe, în loc să aibă lichidităţi din care să plătească dividente către primărie.
Botârcă a devenit un biet executant de-al lui Harşovschi şi împreună cu Ion Lungu au promovat în Consiliul Local toate proiectele de hotărâre care au dus la actuala situaţie financiară a TPL: o sumedenie de scutiri şi gratuităţi care nu aveau altă justificare decât interesul electoral. Au implementat trasee complet nerentabile chiar la limita legalităţii, ajungând până acolo încât traseul spre Moara să facă un ocol pe la cartierul Primăverii, unde locuieşte întreaga familie a bugetarului milionar, cât şi „mâna sa dreaptă” Andrei Agavriloaei.
Pentru a controla şi societatea de TPL, Lungu şi Harşovschi l-au numit pe Agavriloaei Andrei director adjunct la TPL. Pe vremea domnului Darie Romaniuc, TPL avea doar un director; acum TPL are un director şi doi directori adjuncţi, unul dintre ei fiind omul lui Lungu şi celălalt omul lui Harşovschi. Cum îşi justifică cei doi directori adjuncţi salariul atâta timp cât TPL-ul se târâie de la o lună la alta?
Criteriile de performanţă şi capacităţile manageriale au fost cuvinte fără noimă pentru cuplul Lungu Harşovschi. A contat doar plantarea neamurilor în posturi bine plătite şi protejarea sinecurilor.
(Pentru cunoscători: Ce mai face „Purcica”?)
Având neamurile şi cumătrii în posturi-cheie, bine plătite, pasul următor a fost folosirea acestora şi a resurselor din primărie pentru atingerea intereselor personale.
Botârcă Marius, cumnatul lui Harşovschi, şef serviciu Autorizare Transport Public Local, a fost unul dintre personajele-cheie folosite de Harşovschi în supravegherea umplerii cu pământ a râpei de la Moara pentru ca familia lui Harşovschi să obţină o parcelă de 5.007 mp de teren. În data de 2 mai 2023, Botârcă Marius, în timp ce supraveghea lucrările la „muşuroiul” lui Harşovschi, a rupt stâlpul de hotar şi gardul unui proprietar din zonă, motiv pentru care în data de 9 mai 2023 a fost depusă plângere la Inspectoratul Judeţean de Poliţie. De asemenea, Garda de Mediu şi Primăria Moara sunt instituţii ale statului asupra cărora s-au făcut presiuni să nu intervină după contaminarea zonei Vişinia până în iazul de la Hagigadar cu materii din canalizare şi din fosa septică a cartierului Primăverii.
Lungu şi Harşovschi au crezut că sunt veşnici şi că vor putea împiedica autorităţile statului să îşi facă datoria. S-au înşelat amarnic.
Sub aripa protectoare a lui Ion Lungu, Harşovschi Lucian a fost viceprimar sau dezvoltator imobiliar?… Asta-i întrebarea!
În declaraţiile de avere ale fostului viceprimar Lucian Harşovschi, nu apare nimic despre foloasele vânzării unei case dintr-un duplex din Cartierul Primăverii, în data de 9.12.2021. (În comunicat, au fost anexate fotografii din timpul tranzacţiei şi capturi de ecran ale conversatiei din timpul tranzacţiei – n.red.)
Avem două variante:
Fostul viceprimar era şi agent imobiliar al unei agenţii imobiliare, fiind descris ca fiind „colegul” unui angajat al respectivei agenţii imobiliare.
Bugetarul milionar a fost de fapt beneficiarul de facto al acestei tranzacţii imobiliare, fiind surprins în fotografii în timpul negocierilor cu viitorul proprietar al casei.
În oricare dintre aceste 2 variante, bugetarul milionar nu este într-o ipostază confortabilă.
În timp ce îi păcaleau pe Suceveni că dezvoltă Suceava, de fapt se preocupau doar de dezvoltarea intereselor imobiliare personale.
Şi în această situaţie se vede faptul că Lungu Ion a fost mai versatil decât subalternul sau, Harşovschi. Fostul primar Ion Lungu are un frate geamăn; putea să meargă el să îşi rezolve afacerile, iar dacă se sesiza cineva, putea să spună că nu a fost el, ci fratele geamăn.




























Comentarii