Poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Şcheia au fost sesizaţi de un bărbat din comuna Moara cu privire la o posibilă fraudă în mediul online. El a reclamat că a comandat un glucometru de pe un site de vânzări, însă a primit un alt produs. Din verificările efectuate, s-a stabilit că bărbatul a plasat comanda pe 11 ianuarie a.c., iar la data de 29 ianuarie a primit coletul, printr-o firmă de curierat. Spre surprinderea lui, pachetul nu conţinea glucometrul comandat, ci un pulsoximetru de mici dimensiuni, un produs de valoare redusă, care nu corespundea nici ca specificaţii, nici ca preţ. În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, iar cercetările sunt în desfăşurare. Poliţia Suceava avertizează, în context, asupra creşterii fraudelor în comerţul online. Tot mai mulţi români optează pentru cumpărături online, beneficiind de comoditatea şi rapiditatea tranzacţiilor. Cu toate acestea, această tendinţă vine şi cu riscuri, iar fraudele online sunt din ce în ce mai frecvente. Poliţiştii primesc aproape zilnic sesizări legate de înşelăciuni în mediul online, în special în cazul achiziţiilor de bunuri care nu ajung la destinaţie sau sunt diferite faţă de cele comandate. Pentru a evita astfel de situaţii, poliţiştii recomandă: > Nu trimiteţi bani în avans! Alegeţi plata ramburs, astfel încât să verificaţi produsul înainte de plată; > Verificaţi sursa de comercializare! Cumpăraţi de pe siteuri cunoscute şi verificaţi recenziile vânzătorului; > Păstraţi documentele tranzacţiei! Acestea pot fi utile în cazul unor probleme ulterioare; > Atenţie la e-mailurile suspecte! Nu accesaţi linkuri din mesaje nesolicitate şi verificaţi autenticitatea expeditorilor; > Asiguraţi-vă că navigaţi pe pagini securizate! Folosiţi site-uri cu protocol HTTPS şi evitaţi paginile cu greşeli gramaticale sau informaţii incomplete; > Nu furnizaţi date personale sau bancare prin telefon sau e-mail! Protejaţi-vă informaţiile pentru a evita furtul de identitate. În cazul în care sunteţi victima unei fraude online, sesizaţi de urgenţă poliţia şi furnizaţi toate informaţiile relevante pentru investigarea cazului. (N.B.)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii