> Acesta a fost provocat de neglijenţa unor muncitori care au aruncat pe fereastră ambalaje din carton şi o ţigară aprinsă
La data de 10 decembrie 2024, ora 19:44, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată printr-un apel la 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu în curtea Colegiului Naţional „Petru Rareş”.
Un echipaj de poliţie din cadrul Biroului de Ordine Publică (BOP) s-a deplasat la faţa locului, constatând că incendiul a pornit din curtea unităţii de învăţământ şi că s-a extins la clădirea instituţiei, cauzând distrugerea mai multor bunuri.
Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit pentru a lichida incendiul. Potrivit constatărilor acestora, cauza probabilă a fost „efectul termic al unei surse aprinse”.
Conform primelor verificări, în jurul orei 19:30, o echipă de muncitori ai unei firme din Satu Mare, implicată în amenajări interi-oare, a despachetat obiecte de mobilier în interiorul clădirii Colegiului Naţional „Petru Rareş”, la etajul doi, iar cartoanele rezultate au fost aruncate pe o fereastră, în spatele clădirii, în partea de nord, în zona scenei amfiteatrului amenajat în aer liber. În scurt timp, aceste materiale au luat foc…
Din primele concluzii, incendiul ar fi fost declanşat de o ţigară aruncată neglijent.
Flăcările au afectat aproximativ 200 kg de ambalaje din carton şi izolaţia clădirii pe o suprafaţă de 20 mp. De asemenea, au fost distruse un panou de plastic, un aparat de aer condiţionat, trei geamuri de la parter şi două de la etajul 1.
Unul dintre muncitorii care a încercat să stingă incendiul înainte de sosirea pompierilor s-a accidentat, călcând pe o sârmă de gard. El a fost diagnosticat cu „plagă înţepată la piciorul stâng”.
Valoarea prejudiciului cauzat urmează să fie stabilită. În acest caz, autorităţile au întocmit un dosar penal pentru „distrugere din culpă”, infracţiune prevăzută de art. 255 alin. 1 din Codul penal, şi „vătămare corporală din culpă”, prevăzută de art. 196 alin. 1 din Codul penal.
Cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate circumstanţele producerii incidentului. (N.B.)
























Comentarii