Poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Adâncata au fost sesizaţi marţi dimineaţa, prin intermediul 112, de un angajat al DelgazGrid SA, cu privire la suspiciunea de sustragere de energie electrică la un imobil situat pe strada Principală din Adâncata.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că imobilul în cauză aparţine unui bărbat în vârstă de 61 de ani.
Pe zidul exterior al locuinţei, în partea stângă, a fost identificat un contor electric care prezenta modificări la reţeaua electrică. Mai exact, trei conductori erau conectaţi înaintea contorului pentru a ocoli înregistrarea consumului de energie electrică. Acest lucru a permis consumul de energie fără ca acesta să fie înregistrat şi facturat.
În plus, la intrarea în imobil, pe partea dreaptă, a fost descoperit un al doilea contor, deconectat de la reţea. În interiorul cutiei acestuia, angajaţii DelgazGrid au identificat conductori conectaţi ilegal la reţea, însă locul exact al conexiunii nu a putut fi stabilit.
În interiorul locuinţei, poliţiştii au constatat existenţa unor consumatori electrici funcţionali, deşi contorul principal fusese anterior deconectat de reprezentanţii DelgazGrid SA. Prejudiciul cauzat urmează să fie stabilit ulterior de DelgazGrid SA.
În acest caz, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor privind executarea sau folosirea de instalaţii clandestine pentru racordarea directă la reţea sau ocolirea echipamentelor de măsurare, conform art. 92, alin. 2 din Legea nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale, şi furt. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Adâncata, urmând ca dosarul să fie soluţionat procedural. (N.B.)
























Comentarii