> Peste 360 de persoane legitimate şi sancţiuni de peste 34.000 de lei
Pe data de 5 noiembrie a.c., în intervalul orar 10:00-14:00, Poliţia Municipiului Vatra Dornei a desfăşurat o amplă acţiune de control, cu participarea a 32 de lucrători de poliţie, sprijiniţi de jandarmi şi poliţişti locali. La razie au luat parte 18 poliţişti de ordine publică, 4 poliţişti judiciarişti şi 6 poliţişti rutieri, alături de Detaşamentul de Jandarmi Vatra Dornei.
Obiectivele acţiunii au fost creşterea siguranţei stradale, reducerea riscului rutier, descurajarea comportamentelor contravenţionale şi prevenirea faptelor de natură penală. Efectivele au desfăşurat filtre pe principalele căi de acces în oraş, completate de controale în trafic şi verificări stradale.
Ni s-a transmis că rezultatele acţiunii au fost semnificative: 363 de persoane legitimate, 197 de vehicule oprite şi verificate, iar 52 de şoferi au fost testaţi pentru consumul de alcool şi droguri. Au fost aplicate 83 de sancţiuni contravenţionale, totalizând 34.380 lei. În urma verificărilor, au fost reţinute 7 permise de conducere, 7 certificate de înmatriculare şi 4 seturi de plăcuţe de înmatriculare.
În plus, au fost controlate 31 de unităţi economice, vizând prevenirea vânzării de alcool şi tutun minorilor, dar şi identificarea elevilor care absentează de la şcoală. (N.B.)


























Comentarii