Vesel ești de neînvins!

„N-ar fi rău să fie bine în ţara asta” scria Ion Creangă.

Un adevăr valabil în secolul său, în secolul nostru şi în toată istoria acestui neam, dar nu numai al românilor! Valabil şi pentru alte popoare, dar care nu-şi „plâng de milă” ca noi. Ca să ne fie bine trebuie să vedem ce este rău şi ce merge prost, încât suntem aproape pe toate planurile la coada Europei şi ne apărăm ca la Mărăşeşti în 1917 această poziţie sub conducerea înţeleaptă a demnitarilor pe care i-am votat. Sunt sigur că toţi românii vor putea răspunde la întrebarea legată de evoluţia năucă a societăţii şi la sursele acestei situaţii. Cu toţii credem că prostia (a altora, nu personală), dezinteresul (valabil pentru ceilalţi), corupţia (existentă doar la cei în poziţie de decizie; alţii ar vrea dar nu pot lua şpaga!), nepotismul (toţi am vrea să ne „ajutăm” familia!) sau primitivismul celor care ne reprezintă (ei provin din ţara asta!) sunt cauze ale parcursului împleticit al României! Şi nu numai…

Declarăm convinşi că trebuie schimbate multe în ţara asta, dar în practică votăm aceiaşi minunaţi conducători care ne-au adus şi ne menţin în situaţia asta. Iar ei îşi râd în barbă! Când se acţionează normal (vezi programul construcţiei de autostrăzi!) suntem uimiţi şi încântaţi, deşi aceasta ar trebui să fie normalitatea. Dar normalitatea este rară! Ca şi activitatea cuprinsă în „atribuţiile de serviciu”, dacă nu „pică” şi ceva pe lângă salariu! Legat de autostrăzi vreau să vă amintesc nu numai faptul că o serie de guverne şi un preşedinte le-a ignorat total, dar şi pe cele începute le-a blocat (Autostrada Transilvaniei!). Nici acum nu a răspuns nimeni pentru ticăloşie, iar supereroii de la DNA nu s-au obosit să ancheteze vinovaţii pentru paguba imensă.

Binele în ţara asta ar trebui să fie urmărit de toţi cei din politică şi administraţie pentru că realizarea sa este o condiţie (din păcate nu eliminatorie!) de obţinere a votului. Dar dacă se obţine şi cu promisiuni sau mici pomeni (din bani publici, evident!) de ce să se obosească? Hai să vedem, de data asta serios, unde se simte nevoia stringentă de mai bine şi mai urgent. Pe plan economic (pentru că economia asigură resursele naţiunii!) trebuie acţionat mai bine în domeniul irigaţiilor (de ce s-a abandonat / amânat canalul Siret – Bărăgan?); modernizarea reţelei de căi ferate (se circulă cu viteza anului 1900 sau mai rău!); amenajarea transportului intern pe apă, ca fiind cel mai ieftin mod (între războaie se circula pe Prut sau Bega!) etc. Este loc de mai bine în toate zonele! Avem creiere care să analizeze oportunităţile şi să ierarhizeze urgenţele. Mai ales că fonduri pentru realizarea acestor obiective există! Externe de la înjurata UE!! În zona educaţională sunt absolut necesare măsuri de creşterea calităţii învăţământului şi reducerea analfabetismului (funcţional sau total), care atinge aproape 50% din populaţia adultă. Sau ne place să culegem, în continuare, căpşuni şi sparanghel? Lui Klaus îi place şi ne trimite la cules!! Este absolut necesară o evoluţie mai bună în zona socială, o îmbunătăţire a activităţii administrative, dar şi politice etc.

Întrebarea care se pune este: se vrea? De cine se vrea (întreb ca să-i votez!) şi cine pune beţe în roate pentru că se simt bine în situaţia actuală? Din noii veniţi în politică nu voi asculta promisiunile celor antieuropeni, pseudopatrioţi şi aşa-zişi suveranişti! Să refuzi o alianţă foarte puternică (NATO) şi să întorci spatele Europei (Marea Britanie regretă deja!) este antiromânism şi ticălos! Sper că, odată în plus, vom acţiona spre mai bine împinşi din spate! Că iniţiativă proprie…

DAN STRUTINSCHI

PS: Galeriile unor echipe de fotbal din Est sunt antieuropene declarate. Şi „ataşate” Estului!! Nu fără un interes material. Asta pentru a lămuri „întâlnirea întâmplătoare” a celor de la Moscova cu unii din Bucureşti! Coloana a V-a?!…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI