Marcel Ciolacu:

România e o ţară sigură şi nu va intra în niciun război

„România e o ţară sigură şi nu va intra în niciun război”, a declarat premierul Marcel Ciolacu în Timiş, referindu-se la cazul diplomatului din Ambasada Rusiei la Bucureşti, declarat persona non grata de către autorităţile române.

Marcel Ciolacu a fost întrebat ce trebuie să facă România, după ce un diplomat din Ambasada Rusiei la Bucureşti a fost declarat persona non grata de către autorităţile române, iar Rusia a anunţat că va riposta. „Trebuie să facă în continuare ce a făcut şi până acum”, a răspuns premierul. „Am văzut cu domnul Grindeanu o îngrijorare a Rusiei că lucrează o companie cu 3000 de angajaţi pe Autostrada Moldovei şi o îngrijorare mare a administraţiei ruseşti, de ce în acest moment o companie lucrează cu 3000 de angajaţi 24 de ore din 24 pe autostrada Moldovei. Dânşii sunt îngrijoraţi, eu mă bucur că ne ţinem de cuvânt şi facem autostrada”, a adăugat premierul.

Întrebat dacă România trebuie securizată mai bine, Ciolacu a răspuns că ţara noastră e o ţară foarte sigură: „Rusia nu va ataca România, e un joc. Este un război şi hibrid, iar ţara care supusă celui mai mare război hibrid este Republica Moldova. România e o ţară sigură şi nu va intra în niciun război, dar suntem pregătiţi. Nu vă luaţi chiar după toate ştirile”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI