Deputatul Gheorghe Şoldan, candidatul PSD pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava, şi-a exprimat sprijinul ferm pentru Vasile Rîmbu, candidatul PSD la funcţia de primar al municipiului Suceava. Într-o declaraţie recentă, Şoldan a subliniat importanţa unei conduceri dedicate şi eficiente, evidenţiind realizările lui Rîmbu ca fost manager al Spitalului Judeţean Suceava.
„Municipiul Suceava are nevoie de un primar precum Vasile Rîmbu, un om care a demonstrat ce înseamnă dedicarea şi eficienţa în perioada în care a fost manager al Spitalului Judeţean Suceava. Ne mândrim încă de atunci cu spitalul nostru, care astăzi este spital clinic şi datorită lui Vasile Rîmbu” a declarat Gheorghe Şoldan.
Joi seară, deputatul a discutat cu aproximativ 150 de locuitori din cartierul Zamca despre necesitatea schimbărilor în administraţia locală şi judeţeană.
Vineri, împreună cu Vasile Rîmbu, Şoldan a continuat dialogul cu sucevenii din cartierul Obcini, abordând subiecte esenţiale pentru dezvoltarea comunităţii.
„Dezvoltarea judeţului se face prin dezvoltarea fiecărei localităţi în parte, iar eu, Gheorghe Şoldan, mă bazez pe Vasile şi pe echipa lui că vor face municipiul Suceava bine. Facem Suceava bine, facem judeţul bine!” a afirmat candidatul PSD pentru preşedinţia Consiliului Judeţean.
Gheorghe Şoldan şi Vasile Rîmbu îşi propun să colaboreze pentru a implementa proiecte care să aducă prosperitate şi bunăstare locuitorilor din Suceava, mizând pe experienţa şi dedicarea echipei lor pentru a transforma municipiul şi judeţul într-un model de dezvoltare.
„Facem Suceava bine, facem judeţul bine!”, a transmis Gheorghe Şoldan.
| Comandat de PSD OJ Suceava, CMF 21240002, executat de CRAI NOU SA
























Comentarii