XXIX. Cernăuţi, 1897 – Clubul Tinerimii Române
Unele (multe) Doamne cernăuţene nu s-au limitat doar la activităţi legate de ridicarea nivelului material al populaţiei (nu am pomenit până acuma nimic despre legatele testamentare lăsate în beneficiul SDR, sub formă de Fundaţii: „George cav. de Popovici”, „George şi Isabella de Flondor”, „Constantin de Stamati-Ciurea”, „Louis conte Logothetti”, „Dr. Grigori Onciul” etc., în număr de 10, ulterior 13), ci s-au implicat şi în manifestări culturale, un bun exemplu fiind Societatea Clubul Tinerimii Române, despre a cărui fiinţare aflăm în martie 1897, când „Gazeta Bucovinei” ne anunţă (informaţie preluată prompt şi de „Tribuna poporului” de la Arad) că a apărut „O nouă societate culturală-naţională”. În conducerea noii asociaţii găsim floarea Doamnelor Române, dimpreună cu câţiva bărbaţi dedicaţi înaintării culturale a naţiei, cu activitate bine cunoscută în epocă. Dar mai bine să dăm cuvântul lui I.G. Toma (tânăr şi el, pe atunci), viitor temeinic activist pe toate planurile vieţii sociale a provinciei, inclusiv deputat şi ministru, care ne desluşeşte şi cadrul social în care a apărut Clubul, argumentându-se dreptul acestuia la viaţă, în „raportul” Adunarea generală şi constituirea comitetului Societăţii „Clubul tinerimii române”:
„Un adevăr incontestabil, pre care viitorul cel mai apropiat îl va proba numaidecât până la evidenţă, este afirmaţiunea că arma cea mai eficace în lupta pentru existenţa naţională a unui popor este cultura sa, conştientă naţională. Numai acel popor care îşi cunoaşte şi stimează limba, care ştie să pătrundă tezaurul intelectual depus în literatura sa, care se poate însufleţi de manifestaţiunile mari sufleteşti ale aleşilor săi şi entuziasma de faptele ce constituie gloria trecutului său, numai acela va poseda puterea morală de a rezista loviturilor care îl aşteaptă din partea străinului agresiv.
Cu cât aceste simţăminte înalte vor fi mai vii în pieptul său, cu cât manifestaţiunea lor va fi mai evidentă şi conştiinţa comunităţii fireşti mai adânc înrădăcinată, cu atât şi dorul de a-şi pune puterile în serviciul binelui acestei comunităţi naţionale va deveni mai puternic, iar succesele activităţii sale mai mari şi mai reale.
Conştii în parte de acest adevăr, dar puşi de împrejurări decizătoare în curentul unei civilizaţiuni străine, noi românii bucovineni avem o poziţie dublu de grea în conservarea bunurilor strămoşeşti şi devierea de la această sfântă datorinţă e cu atât mai uşor posibilă cu cât numai izvoare străine ne pot stinge setea de ştiinţă, iar cultivarea în limba, literatura şi istoria naţională ne este mai numai pe cale privată cu putinţă. Acestui scop măreţ corespund diferitele societăţi naţionale, care însă se compun, în urma chemării lor speciale, din anumite categorii ale inteligenţei noastre, pe când o societate menită de a deveni centrul tuturor românilor, fără deosebire de sex şi poziţie socială, un loc de întâlnire al fraţilor şi surorilor de acelaşi neam şi sânge, o arenă comună de încercări şi întreceri spirituale, ne-a lipsit până acum.
Condus de ideea de a astupa această lacună în viaţa noastră naţională, de a crea un for care să delăture cu-ncetul diferenţele existente şi să stârpească spiritul de separatism în aceste cestiuni, în care suntem cu toţii chemaţi a lucra, ca români conştii de binele nostru comun şi având înaintea ochiului spiritual un aspect răpitor de unire în cugete şi acţiuni, un număr frumos de dame din aristocraţia de naştere şi cea a spiritului a luat asupra sa sarcina de a pune temeliile edificiului de care sunt legate atâtea speranţe frumoase, creând societatea social-culturală Clubul tinerimii române”.
După ce aflăm că „adunarea generală a clubului a fost bine de tot frecventată, iar numeroasele simpatii de adeziune, documentate cu acest prilej, sunt o bună garanţă că tânăra societate va avea un frumos viitor, avem parte de cuvântarea Minodorei Ştefanelli („Scopul urmărit de această Societate este sfânt! Căci ea tinde la cultivarea, mai ales a limbii, istoriei şi literaturii noastre, care sunt cele mai scumpe tezaure ale fiecăruia român!”; „Să se arate vrednică de a sta în rând cu Societatea Doamnelor Române, care pentru meritele ce le are faţă de naţiunea noastră, în scurt timp şi-a câştigat stima, iubirea şi admirarea românilor bucovineni!”), apoi de rezultatul alegerilor: preşedintă Ştefania baroană Hurmuzachi („una din cele mai zeloase iniţiatoare ale acestei societăţi”), viceprezidenţi Gr. de Pantasi şi M. Ştefanelli, secretari: Victoria de Renney şi Iorgu G. Toma, casari: Ana de Grigorcea şi Dr. Nicu Blându, controlor: Eusebie Procopovici, bibliotecar: Atanasie Gherman, econom: Al. cav. de Baloşescu, membri fără funcţie: Sofia Ştefanovici, Elena Voronca, Minodora Coca, Tatiana de Volcinschi şi Ion Bumbac, comisia revizuitoare: Alma de Volcinschi, Zaharie Voronca şi Dr. Alecu bar. Hurmuzachi.
La adunarea de la sfârşitul anului, în urma demisiei baroanei Hurmuzachi, este aleasă preşedintă Ana de Grigorcea, vicepreşedinţi Minodora Ştefanelli şi prof. Teodor Bujor, iar în comitet mai apar: „d-şoara Eugenie Tomiuc, consilierul Vasile Morariu, păr. D. Popescu, Dr. Valeriu Branişte, stud. teol. George Ciupercă, stud. jur. Dragoş Bumbac”, iar prof. Halip „atrage, prin cuvinte bine simţite, atenţiunea membrilor asupra cultivării limbii române cu ocaziunea întrunirilor societăţii, deoarece în trecut, prin toleranţa prea mare a românilor, s-a neglijat foarte limba românească, înlocuindu-se cu limba germană” („Patria” din 10/22 dec. 1897).
Foarte curând Clubul Tinerimii Române (ale cărui Statute vor fi şi publicate în gazeta „Patria” din Cernăuţi), la 17/21 mai 1898) intră într-o colaborare benefică, asociindu-se acţiunilor iniţiate de mai vechea – şi celebra – Societate muzical-teatrală Armonia, care şi ea avea nevoie de sprijin „popular”. Presa consemnează anunţul comitetului Soc. Armonia (prin preş. Vasile Morariu şi secr. Longin Mironovici) de „a aranja” conveniri sociale, la care „sunt invitaţi nu numai membrii onorari, sprijinitori şi activi ai societăţii, ci şi toate acele p.t. familii şi persoane care sunt la aranjările societăţilor Junimea, Academia ortodoxă şi Armonia invitate”. Reacţia Clubului este instantanee, în acelaşi număr de ziar: „Comitetul societăţii Clubul tinerimii române aderează la conclusul comitetului societăţii fil. Armonia de a aranja lunar, câte 2 conveniri sociale, la care sunt invitaţi toţi membrii societăţii şi întregul public românesc din Bucovina” („Patria” din 10/22 dec. 1897).
Zis şi făcut! La 24 dec. 1897 „apelul călduros al societăţii noastre Armonia şi Clubului tinerimii române n-a răsunat în pustiu; un public numeros s-a întrunit şi o animată petrecere românească s-a încins în seara de joi în încăperile edificiului de gimnastică”, pentru că „mult peste o sută de persoane, dame şi d-şoare, bătrâni şi tineri, au grăbit a răspunde la apelul publicat”, cronicarul remarcând „faptul îmbucurător că cu această ocaziune am văzut reprezentate toate păturile inteligenţei noastre din loc, un semn că prejudiţiile care domină în această privinţă publicul cernăuţean par a dispărea, mulţămită comitetelor societăţilor Armonia şi Clubului tinerimii române, care, cuprinzând în sine reprezentanţii tuturor straturilor noastre sociale, lucră cu mare zel la nivelarea contrastelor sociale”. Dar… (trebuia să existe şi un „dar”), „Mult ne-a surprins absenţa zeloşilor noştri teologi, care cu puţine zile mai nainte au promis concursul lor valoros la această convenire. După cât aflăm din sorginte sigură, d-nii teologi, care erau pregătiţi să se prezinte în un număr cât se poate de mare, au fost împiedicaţi prin un ordin mai înalt de a lua parte”.
Şi gazeta „Patria”, din 14/26 dec. 1897, ne oferă şi restul „desfăşurătorului”, cu care intrăm direct in medias res:
„Caracterul petrecerii a fost eminamente familiar şi pot zice fără scrupul că ne-am simţit – vorba românului – ca acasă. Pe când o parte din oaspeţii prezenţi discutau nejenaţi la mesele întinse cestiunile actuale politice sociale, îndeosebi noua mişcare pornită în sânul societăţii noastre, tineretul, dornic de o viaţă mai veselă, a inaugurat, în sala cea mare de gimnastică, o serie de jocuri sociale, care au fost cât se poate de animate şi care nu mai erau să înceteze.
La un semn dat, publicul iarăşi s-a strâns în saletă pentru a asculta pe dl Dr. Branisce, care, din încredinţarea Clubului tinerimii române, a rostit o conferinţă interesantă, în care a definit literatura naţională drept complexul productelor spirituale şi manifestaţiunilor sufleteşti ale poporului, în care sunt genuin depuse notele specifice ale caracterului naţional, temperamentul, modul de cugetare şi gustul naţional.
Petrecerea, care a devenit tot mai animată, a ţinut până la miezul nopţii, când a început publicul să se depărteze”.
(Ne vom regăsi în proximul an 1898).
Comentarii