Momente de neuitat

Am bucuria de a vă împărtăşi momentele de neuitat petrecute de sfintele sărbători pascale, împreună cu fraţii, nepoţii şi strănepoţii.

Nu credeam că o să reuşim să ne adunăm, în număr de zece, la o zi aşa frumoasă. Veniţi din Constanţa, Bucureşti, Braşov şi Galaţi, găsindu-ne pe doi dintre noi în judeţul Suceava, mai exact în satul natal Dealul Plopului. Au fost momente de bucurie, odată cu revenirea la viaţă a naturii. Locurile frumos înverzite, liniştea satului, cântecul privighetorii, al cucului, florile cu parfumul lor, parcă toate au contribuit la această regăsire a noastră. Nu mai vorbim de mirosul de cozonaci care bântuia prin tot satul, ouăle roşii, păscuţe fel de fel…, pâinica caldă ce tocmai o scosesem din cuptor şi alte şi alte bunătăţi care, toate, toate ni le-a dăruit Dumnezeul cel bun şi îngăduitor.

Doamne, câtă bogăţie este pe pământ şi, mai ales, în sufletul omului, când este deschis şi frumos, mereu cu veselie, cu vorbe frumoase şi un pic de înţelepciune!

„Eu nu voi ca să mă laud”, ci voiesc a duce ideea mai departe, să fie armonie şi în alte locuri, ţinând cont că viaţa este atât de scurtă.

Altă bucurie am trăit-o a doua zi de Paşte când pisica, cu un pui al ei în gură, a urcat în pod, după douăzeci de minute altul şi tot aşa, până i-a adus pe toţi patru.

M-am gândit în sinea mea: „vrea să fie şi ea alături de noi, să se bucure”.

Tot în această zi au plecat fraţii, nepoţii, strănepoţii, iar Dumnezeu, ca o binecuvântare, ne-a trimis ploiţa atât de bună. Cred cu adevărat că dacă iubirea este nemăsurată între fraţi, rude, părinţii, de acolo, de Sus, se bucură şi ei nespus de mult.

GABRIELA M. LUNGU,

Pleşeşti

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI