Campionatul European de Qwan Ki Do

Medalie de bronz pentru un elev al Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare”

În perioada 26-28 aprilie 2024, elev fruntaş Simion Robert Achiriloaie, de la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, a participat la Campionatul European de Qwan Ki Do, desfăşurat în Saint Memmie, în Franţa.

Elevul în uniformă militară a participat la categoria 16-17 ani masculin, proba Giao Dau, unde a obţinut locul al III-lea, alături de colegii lui de la CSM Moineşti, Ştefan Lungu şi Luca Puşcaşu.

„Pentru mine, participarea la Campionatul European de copii şi juniori a fost o experienţă de neuitat, unde am obţinut rezultate minunate, datorită muncii susţinute de-a lungul anilor”, a declarat Simion Robert Achiriloaie, sportiv cu un palmares bogat de premii şi medalii, cu participări la multe campionate, atât naţionale, cât şi europene.

„În spatele acestor reuşite este multă muncă, dorinţa de a-şi depăşi limitele şi de a ajunge cât mai sus. Se antrenează singur, în sala de sport a colegiului, iar în vacanţe alături de antrenorii şi colegii săi de la clubul CSM Moineşti. Alături de Robert a fost şi fratele său mai mic, David-Gabriel Achiriloaie, care a obţinut medalia de argint la Thoa Quyen individual la categoria lui de vârstă. David îşi doreşte să îi calce pe urme fratelui mai mare şi să devină elev al colegiului militar.

Disciplina din spatele artelor marţiale l-a determinat să urmeze şi liceul militar, reuşind să îmbine dragostea pentru sport cu cea pentru uniforma militară.

Felicitări, Robert! Îţi dorim mult succes în confruntările viitoare şi fie ca visul de a obţine centura neagră să devină realitate!”, ne-a transmis Francesca Şindilar, responsabil relaţii publice al unităţii câmpulungene de învăţământ militar.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI