Ţinem la preţ

Era o vorbă pe la noi: vom fi având, pe medie, lefuri mai mici ca-n UE, însă avem şi preţuri mai mici ca „acolo”. Uite că, de la un an la altul, pâş-pâş, lefurile ca lefurile, dar preţurile tind să devină şi la noi „europene”. În acest sens, cei care circulă pot da mărturie că – de exemplu la produse alimentare – ajungi să plăteşti acasă cam ca în Germania; s-au cam dus vremurile când, periodic, „nemţii” români dădeau câte-o fugă „acasă” spre a efectua alimentarea, s-au cam dus. Apropo! Potrivit statisticilor recente, România se numără printre statele cele mai binevoitoare cu fermierii. Cică în ultimii 2 ani, peste 770 milioane de euro subvenţii vor fi ajuns la aceştia (majoritatea la producătorii de fructe şi legume); mai multe parale decât cele căpătate (în acelaşi sens) de omologii lor din Germania, Austria, Spania. La acest capitol, potrivit Eurostat, suntem pe locul 4 în UE. Te-ai aştepta ca, după aşa infuzie de… capital din partea statului în afacerile agricole private dintre graniţele statului, preţurile să fie cel puţin bine temperate, precum clavecinul neamţului J.S. Bach, odinioară cultivator de sunete. Dar nu! Dumneata, client (eventual dintre cei nesubvenţionaţi de ţară ca să-ţi faci treaba de zi cu zi), eşti uluit de scumpete – fie în supermarket (unde legumele şi fructele autohtone cel puţin „se aliniază” ca preţ faţă de cele ajunse de departe), fie în piaţa agroalimentară (tot aşa, alături de cele detaliate din surse angro). Acum se zice că există (tot felul) de explicaţii: primăvara, cu pofta spre trufanda, postul Paştelui, cu cele oprelişti. Şi nu în cele din urmă cu aplecarea patriotică pentru ce-a crescut din ţarnă românească, rod categoric mai bun ca cel venit din pământ străin. Avem pământ bun, oameni buni, preţuri bune. Ne ţinem la preţ!