Scuipat la furcă

> L.D. CLEMENT

Vorba „scuipat la furcă”, cam rară azi, având înţeles imediat cu trimitere la cineva căruia îi este lesne a vorbi, cu poftă, pe un anume subiect, s-ar rezema pe o realitate ieşită din… realitate, cum că, la tors, ar fi fost nevoie de oarece stuchit cât să se rotunjească firul… Printre amintirile celor care le mai au vor mai fi rămas însă ziceri cu miez potrivit cărora sunt teme care dau de furcă, ba chiar unele în temeiul cărora te-ai putea certa furcă etc. Poate că, „pe ordinea de zi” sunt destule chestiuni de natură a fi înfăţişate, explicate, comentate, iar ca urmare – constatăm – din ce în ce mai numeroase, în perioada din urmă, epistolele transmise de unii cititori (probabil nu doar ca să le citesc şi să le dau – mai mult ori mai puţin, nu importă – dreptate) spre a fi publicate, tipărite, ca să ştie „toată lumea”. Vai, dar săracă tableta mea de doar 24-30 de rânduri astfel calibrate este prea sărăcuţă faţă de paginile scrise îndesat (adesea cu miez pe care nu-s în stare a-l pune la îndoială), astfel încât mă găsesc la ananghie: în unele cazuri mi-ar trebui (ziarului i-ar trebui!) cel puţin câte o pagină pentru aşa râu-vâltoare de idei! Drept care mă simt de tot neputincios în faţa unor asemenea epistole-fluviu şi, după ce le citesc cu atâta luare aminte atât cât îmi este cu putinţă (dragii mei, să ştiţi că-s un ins limitat!), le arhivez. Iar ca să nu se întâmple astfel şi ca realmente să ne citim mâine-poimâine în ziar, vă rog fierbinte, stimaţi autori de epistole către noi, să mai scurtaţi din poveste. Ca să-i daţi şanse de-a fi tipărită / citită şi de alţii, aşa cum, de altfel, veţi și gândit că e bine să fie… (L.D. CLEMENT; PS – În portofoliul redacţiei stau câteva zeci de kilograme de poveşti – unele foarte interesante! – pe care din păcate n-am izbutit să le publicăm tocmai fiindcă au fost scrise ca pentru o revistă, o carte ori un Facebook.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI